Povestea unui cerşetor harnic

Vedem în fiecare zi în zonele centrale ale Piteştiului zeci şi zeci de cerşetori, mulţi dintre ei făcând parte din adevărate reţele care aduc mari profituri, totul sub ochii nejustificat de paşnici ai autorităţilor locale şi Poliţiei. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că mulţi dintre cerşetori sunt oameni în toată firea, buni de muncă şi cu false handicapuri. Ce să-i faci, sunt tare ale Piteştiului… Deşi în procent covârşitor cerşetoria este antonimă cu munca, am descoperit zilele trecute un cerşetor… harnic. Da, da, nu este nici un oximoron, este realitate. Şi pentru că sintagma „cerşetor” mi se pare jignitoare în cazul său, o să-i spun pur şi simplu „defavorizat”. L-am descoperit lângă Capela Militară de lângă Cimitirul „Sf. Gheorghe”, o zonă cu… vad pentru cerşetori, în special în week-enduri. Defavorizatul pe care l-am remarcat este un bărbat la vreo 30-35 de ani, cu o căciulă neagră, o barbă parţial dezordonată şi o haină crem. Timp de câteva ore cât am stat în zonă, l-am văzut dând zăpada de pe alei şi de lângă morminte cu o seriozitate şi o conştiinciozitate pe care rar o vezi şi la piteştenii… nedefavorizaţi. Până atunci primise câteva pachete cu mâncare de la oameni, dar nu se atinsese de ele, preferând întâi să muncească şi apoi să se hrănească. La un moment dat, una dintre persoanele care erau la un priveghi în capelă l-a întrebat dacă vrea un ceai cald sau o cafea, mai ales că afară gradele în minus îşi cam făceau de cap. S-a oprit şi a spus senin: „V-aş ruga un ceai dacă se poate, e bun de sete. Cafeaua nu e bună, că dă bătăi la inimă.” A primit un pahar cu ceai, l-a băut fără prea multe prelungiri, după care s-a apucat din nou de treabă. Alte mormane de zăpadă îl aşteptau. În timpul în care el muncea, mai mulţi cerşetori voinici şi fără urme de suferinţă pe faţă au trecut prin cimitir, cerşind mâncare, ţigări şi bani fără să se ofere să muncească. Au trecut inclusiv pe lângă defavorizatul harnic. Unii au primit câte ceva, alţii nu. În loc să fie lăsaţi să cerşească, asemenea oameni în putere ar trebui trimişi la muncă. Pe mine unul defavorizatul cu haină crem m-a impresionat. Dacă aveţi vreodată drum prin Cimitirul „Sf. Gheorghe” sau pe lângă Capela Militară şi aveţi vreun pachet de împărţit, să i-l daţi lui. El chiar munceşte, inclusiv pentru o felie de pâine, în timp ce alţi zeci de cerşetori aşteaptă pomeni. O imagine la scară redusă a României actuale, în care munca cinstită pentru un ban sau un… pachet este o raritate.    

Hai sa emigram sau sa schimbam ceva

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ce noua (de)generatie de politicieni va intra in Parlament, imi vine sa-mi fac bagajele si sa emigrez in comuna… Seychelles sau Los Angelesul de Sus. Ne asteapta inca 4 ani de impliniri marete in conturile prea putin stimabililor parlamentari si prea putine impliniri ale gloatei care i-a votat. Ma uit in buzunare si pe cont si vad ca deocamdata nu am bani de emigrat, ci eventual doar idei de schimbat. De schimbat mentalitati, oameni si naravuri. Nu sunt singurul, asta e sigur. Chiar asa, stimati bloggeri, cati dintre dumneavoastra vor schimbare? Si daca politicienilor tot le arde de jocuri, va propun si eu un joc: daca ar trebui sa faceti un Guvern exclusiv din actori de la Hollywood, ce portofolii ati da si cui? Decat sa avem politicieni care joaca teatru ieftin, mai bine actori adevarati.

Se poate un Obama si in Romania?

America si-a schimbat culoarea. Si la propriu si la figurat. Victoria lui Obama ma bucura mai mult decat orice alt rezultat politic vazut in ultimii 20 de ani. De ce? Pentru ca Obama a dovedit ca pot fi miracole. Obama s-a luptat pentru miracole si asta s-a vazut. L-a invins elegant si detasat pe Mc Cain. S-a dovedit inca o data ca in America orice e posibil, atat timp cat crezi si te lupti pentru sansa ta. Am avea nevoie de un Obama si in Romania. De fapt, pentru Romania ar fi nevoie de vreo 20 de milioane de Obama. Sau macar de o transfuzie masiva cu gene de Obama. Daca de politica romaneasca pot spune ca e un morman mare de deseuri, despre politica americana afirm cu tarie ca e un model global. Nu o sa vedeti niciodata la Capitoliu politicieni dormind, citind ziarele sau jucandu-se la diferite butoane. Nu o sa vedeti niciodata politicieni ajunsi mari vedete dupa ce au terminat cu chiu cu vai o facultate. In Romania, se intra in politica pentru a se acumula averi. In America, intra in politica la varf cine are cu adevarat un cuvant de spus si nu doar vorbe goale. Daca as fi fost american, m-as fi trezit cu noaptea in cap si as fi stat la coada 10 ore ca sa-l votez pe Obama. Omul asta chiar are charisma, are inteligenta, are sarm, are Harvard. Si romanii au absolventi de Harvard, dar ei au ramas in America pur si simplu pentru ca Romania nu le plateste valoarea corespunzator. In Romania nu ajuta sa ai Harvard, la noi cea mai buna e Facultatea de Pile si Interese Politice si Financiare, specializarea Ciolanul de Ros. Obama era deja bogat inca dinainte de a fi un politician rasat. In America, alegerile prezidentiale sunt un spectacol, in Romania sunt un circ. La noi sunt la moda certurile politice de maidan. In America sunt si vor fi la moda – atunci cand e cazul – intepaturi fine si destepte la adresa adversarilor politici. Da, Barack Obama a avut indrazneala de a spera. Si a castigat. America a dovedit prin acest vot ca e si tara care crede in oamenii alesi, indiferent de culoare. Pentru ei conteaza mai putin rasa si mai mult cat de rasat e omul. Pe 30 noiembrie nu ma voi trezi cu noaptea in cap ca sa votez, pur si simplu pentru ca nu am pe cine vota. Pe liste vad doar oameni avizi de putere si avere. Atat. Niciunul nu ma convinge. In Romania, politica e o curva, in America politica e o doamna incantatoare. Americanii au mers la vot datorita lui Obama, in timp ce la noi romanii merg la vot in procente mici si o iau in bot din cauza pseudopoliticienilor. Obama a recunoscut ca a castigat si datorita tinerilor. Pana la urma, e un castig reciproc. Daca in arta negrul e non-culoare, in politica Americii negrul e din 4 noiembrie cea mai frumoasa culoare. Culoarea schimbarii.

Denis MERARU