Monthly Archives: Decembrie 2009

Pregatiri de Revelion

La ora la care scriu aceste randuri inca ma aflu la serviciu. Asta e, in acest final de an nu am putut sa imi mai iau concediu. Nu-i nimic, recuperez anul viitor. Intre timp, ma pregatesc asiduu de Revelion, pe care il vom petrece cu inca 21 de rude si prieteni intr-un club din Pitesti. Aseara am stat aproape o ora si jumatate sa selectez o parte dintre melodii pentru noaptea dintre ani. Nu de alta, dar gasca mea nu poate sa stea linistita si la dans nu o intrece nimeni. Sunt in stare sa pun prinsoare pentru asta. O sa lucrez si maine, iar pe 31 decembrie sper – poate aude seful – sa am program cat mai redus posibil. Nu de alta, dar trebuie o pauza de cateva ore intre job si ringul de dans. Nu mai am chef sa scriu pana anul viitor, asa ca va urez ca in 2010 sa aveti un an de nota 10! Cap coada.

Oldies Pub sau cosmarul unei nopti de iarna

Pana acum aproape doi ani, era unul dintre cele mai cautate pub-uri din Pitesti. Pana acum doi ani, aici se dansa pana aproape de zorii zilei vinerea si sambata. Anii au trecut, zidurile s-au trecut si… patronii s-au schimbat. Din pacate.  Oldies Pub a ramas, mesele si peretii nu s-au schimbat. S-au schimbat multe alte lucruri radical. Oldies Pub s-ar putea numi mai bine Pub-ul Neregulilor si Lipsei de Respect Fata de Clienti. De ce? Veti vedea in cele ce urmeaza.

Sambata trecuta, de dragul vremurilor… trecute, ne-am gandit sa mergem in Oldies Pub, dupa o pauza de mai bine de un an.  Intram. Pe dreapta, intre toalete, oglinda a fost sparta. Semn rau? Poate doar lipsa de autogospodarire, ne gandim.  Ne asezam la masa. Din boxe se aud Boney M si CC Catch. Asta nu e rau, spun nostalgicii din noi. Vine si chelnerita. Comandam. Ei, si de aici incepe cosmarul unei nopti de iarna care trebuia sa fie o mica petrecere intre prieteni  vechi. Chelnerita vine dupa o jumatate de ora cu prima comanda. Zambeste. O fi aglomeratie, ne spunem ca naivii, in timp ce ii cerem si ceva de mancare. „Sa stiti ca dureaza o ora”, ne spune chelnerita. Intelegem. In pub e ceva lume. Si cand e lume, sunt comenzi. Ce se intampla? Boxa aflata la vreo 5-6 metri de noi se aude din ce in ce mai tare. S-i fi virusat DJ-ul? In cateva minute, decibelii devin de-a dreptul insuportabili. Chelnerita ne spunea ca nu se poate reduce sonorul, pentru ca asa e setat. Mai sa fie? Ne cred de pe alta planeta sau ce? Stam la masa, ne conversam, insa nemultumirile incep sa se acumuleze odata cu trecerea timpului. Comandam o cafea si un suc, iar acestea ne parvin dupa… o jumatate de ora. Bizar. Cred ca si un melc ar fi adus comanda mai repede. Unde e Oldies Pub de altadata? Si la masa vecina, unde sunt vreo 20 de persoane, servirea e cu… efect intarziat. Oamenii asteapta mult pana sa li se aduca ceva de la bar. Si prin alte zone ale pubului sunt oameni care asteapta o ora pentru o bere sau un cappucino. Sa revenim la masa noastra. A trecut mai bine de o ora de cand am cerut doua sticle cu vin si chelnerita pare sa se fi volatilizat. E timpul sa merg la bar. Surpriza neplacuta. Inca una. Vinul comandat nu mai e in stoc. Ni se ofera altceva. Acceptam. Ca „bonus” negativ, ni se spune ca nu mai sunt pahare de vin si in schimb ni se dau niste pahare rudimentare fara picior. Ciudat, penibil. Oldies Pub e demn de un film cu prosti. Ne mai uitam la ceas. Minutele trec, nervii cresc mult de tot si pe buna dreptate. Servirea e jalnica, incredibil de jalnica. Oare cum or fi fost alesi angajatii? Oare ce patron tolereaza asemenea angajati si asemenea servicii? Au trecut doua ore si mancarea inca nu a sosit. Protestam in repetate randuri si chelnerita ne spune ca bucataria serveste pentru doua restaurante si ca bucatarul e foarte ocupat. Dupa o jumatate de ora, schimba „refrenul”: Oldies Pub (nici macar bar nu merita sa fie) lucreaza in ceea ce priveste mancarea cu o firma de catering. Alta ciudatenie. Mai bine luam mancare si bautura de acasa. Sau mai bine luam o shaorma de la un fast-food. Ar fi fost gata de o suta de ori mai repede. Dupa… doua ore si jumatate vin si primele portii, insa si acestea au defecte. O furculita e murdara cat cuprinde, iar niste cartofi taranesti sunt reci ca niste… ghetari. Bataie de joc.  Se schimba furculita, nu si cartofii. Asa ne trebuie, daca traim in Romania asta unde mizeria si nesimtirea sunt la ea acasa. Inclusiv in Oldies Pub. Dupa inca o jumatate de ora vin si celelalte portii. Insa si ele au „bube” mari. Doua portii de cartofi sunt mai arse ca o eretica pe rugul Inchizitiei. Facem si o poza cu o portie de cartofi arsa si cu una cat de cat normala. Ne decidem sa comandam si vin fiert. Prima carafa e chiar foarte buna, insa cred  ca a fost un accident. A doua carafa nu are nici scortisoara, nici zahar. Protestam. A cata oara? Chelnerita ne ia cestile de cafea (in ce pub ati mai vazut vin fiert in cesti de cafea?), le toarna in carafa la loc si ne aduce apoi alta carafa. Nu se mai poate in halul asta. Inca o problema. La un moment dat, de la boxe se aude muzica… vulgara si un amic se duce la DJ, cu rugamintea de a schimba muzica. Doar e pub, nu restaurant cu lautari.  Iar tanarul DJ pare ca nu are prea multa educatie in.. stoc si drept razbunare pentru ca cineva a indraznit sa-i conteste suprematia… muzicala la pupitru ii spune amicului ca daca nu ii place muica cu „p…e”.ii pune muzica cu „p….e”.  Parca am fi intr-o spelunca de la periferie. Cerem numarul patronului si il sunam, desi e miezul noptii. Dupa ce ii facem un rezumat al nemultumirilor, ne spune ca vine la pub intr-o jumatate de ora. Suntem un car de nervi. Seara e un cosmar cat cuprinde. Vine si patronul dupa o jumatate de ora (mai bine comandam patron, nu vin sau mancare, ca vine mai repede). Ii expunem gafele angajatilor, isi da seama ca ceva nu e in regula. Se scuza, spunand ca mai are si alta firma si ca nu poate sta si la pub. Bine, bine, dar nu poate angaja un sef de sala brici. Nu, dupa cum se vede.  Degeaba amenintam cu Protectia Consumatorului, nimanui nu-i pasa. patronul apune in treacat ca de duminica schimba bucatarul. Si ce daca? Seara noastra e facuta praf. Suntem socati si uluiti.  Iar cand vine nota de plata, alta surpriza a la Oldies Pub: nota nu are atasat bon fiscal. De ce? „Pentru ca masina de marcat functioneaza pana la mizeul noptii”, spune inocent patronul. Hopa! Asta inseamna ca dupa ora 24 banii sunt mai negrri ca noaptea.  Oare ce zice Garda Financiara de asta? Ce sa mai spunem? Am stat trei ore pana sa ni se aduca mancarea, o ora si ceva pentru o sticla de vin, o jumatate de ora pentru o cafea, am primit tacamuri murdare, si cartofi negri… nu de suparare, ci de la prajit. E un miracol ca Oldies Pub inca mai traieste cu asa „container” de probleme grave. Desi nu ar merita nici un leu pentru seara oribila traita, platim nota si plecam dezgustati si suparati pana la paroxism. Adio, Oldies Pub, locul cu cele mai proaste servicii din Pitesti. Pe cand si o „descindere” a autoritatilor competente aici?

Atelierul cu capodopere

De cand eram copil, pictura a reprezentat pentru mine una dintre bucuriile vizuale constante ale sufletului, iar Renasterea si impresionismul sunt curentele preferate. In acelasi timp gust si pictura contemporana, preferatii mei fiind aici pitesteanul Constantin Mosoia si italianul Franco Azzinari.  Iar apropo de maestrul Mosoia, tin sa-i multumesc si pe blog pentru ca mi-a oferit o ora de incantare si de revelatii sambata trecuta. De ce? Veti afla imediat. Cum numaratoarea inversa pana la Craciun a inceput, ea antreneaza si placuta cautare de cadouri pentru cei dragi. Iar cum printre  se numara si o familie – nu spun cine (secret de stat si de blog) – la care tinem mult, ne-am gandit ca de acest Craciun se le oferim un altfel de cadou. Un tablou. O bucatica de arta. Ma gandisem la maestrul Mosoia inca dinainte de a pleca de acasa. Nu il mai vazusem de vreo doi ani si ceva, de la ultimele vernisaje comentate in ziarul ARGESUL.

Il sun pe maestrul Mosoia si imi declin identitatea. Ii vazusem dimineata picturile de la Metopa (o incantare), dar doream sa ii vedem si alte creatii, pentru a avea o paleta mai larga din care sa alegem.  Ne invita la atelierul sau de creatie din Targu din Vale. O cladire veche pe care o stiu de multi ani, o cladire-„creuzet” pentru artistii plastici pitesteni. Nici nu apucam bine sa deschidem poarta, ca il si vedem pe maestru cu cheia in usa. Ne conduce amabil in cladire nu inainte de a ne ruga sa inchidem toate usile. In cladire e un frig zdravan care nu poate fi combatut decat cu vreo cateva sobe incinse. Atelierul maestrului Mosoia e la etaj. Desi am scris despre aproape toti pictorii pitesteni importanti, nu am avut pana acum ocazia sa intru in vreun atelier. Intram cu oarecare sfiala, ca intr-un soi de altar. Camera, de forma dreptunghiulara, lunga si destul e lata, ma duce imediat cu gandul la artistii din Montmartre. Iar Constantin Mosoia nu e cu nimic mai prejos decat confratii parizieni. Imi place mult dezordinea… ordonata din atelier. In stanga, dupa usa, pe doua rafturi, stau inghesuite zeci de panze care asteapta sa fie descoperite. Cateva tablouri pline de culoare si la propriu si la figurat se odihnesc pe un perete. Sevaletul sta si el pregatit pentru o noua creatie, iar tuburile colorate, penelurile si pensulele asteapta din nou mana magica a lui Constantin Mosoia.  Ne place de maestru. Un om care pe cat e de modest, pe atat e de talentat. Ne spune ca unor buni prieteni ca e pasionat de calatorii si pescuit. Peste tot unde merge picteaza.  Ii spunem cam ce tip de tablou am dori si ne scoate doua picturi cu doua peisaje care ne captiveaza peste masura. Doua peisaje din atelierul cu capodopere. Ne uitam la amandoua minute in sir, pusi in fata unei dileme grele. Pe care sa-l alegem? Parca le-am cumpara pe amandoua. Dragostea maestrului Mosoia pentru natura „respira” prin fiecare centimetru patrat al celor doua picturi in ulei. Doua tablouri care te umplu instantaneu de bucurie vizuala si sufleteasca. Nu ne mai saturam de admirat cele doua peisaje si parca ne vine sa strigam in gura mare ca viata e si mai frumoasa atunci cand te uiti la picturile lui Constantin Mosoia.  Un artist ale carui tablouri se gasesc in colectii particulare si de stat din Romania, Polonia, Olanda, Franta, Italia, S.U.A., Canada, Serbia, Israel, Grecia si Africa de Sud. Si asta spune multe. Am ramas aproape o ora in atelierul sau, vrajiti de acest mic regat al picturii alese.

Ce pictura am ales? Nu spunem. Secret. Oricum, avem un sfat pentru cei care cauta cadouri de Craciun: lasati parfumurile si hainele si luati mai bine un tablou. Chiar de Constantin Mosoia, daca doriti. Arta e cel mai frumos cadou.