Monthly Archives: Octombrie 2007

Seara Anotimpurilor

“CD-ul cu Bach nu sună ca bagheta lui Oprea”, îmi spunea joi seara pe messenger o tânără şi erudită colegă, referindu-se la faptul că nimic nu poate înlocui plăcerea produsă de un concert de muzică clasică văzut “sur le vif”, cum ar spune francezul. Admiraţia ei venea la doar două ore după ce asistasem la încă un concert cu sala plină al Orchestrei Filarmonicii Piteşti, concert intitulat sugestiv “Anotimpurile”. Da, nici CD-ul, DVD-ul ori vinilul cu Bach nu sună precum ucenicii instrumentişti – da, încă nu sunt cu „selecţii” concertistice multe la activ – din orchestra dirijată de Tiberiu Dragoş Oprea, care, chiar dacă nu are vreun flaut fermecat – vorba lui Mozart – are bagheta cu care îmblânzeşte sufletele, ne face mult mai umani, ne derobotizează. Într-o lume în care de prea multe ori nu ştim decât să muncim şi să stăm pe internet până la epuizare, muzicanţii (şi nu o spun deloc peiorativ, ci cu deferenţă) din (Filarmonica) Piteşti, nu din… Bremen, aduc o rază de lumină în partiturile vieţii noastre, care câteodată sună cam fals. Da, cred că încep pas cu pas să mă declar, de bună voie şi nesilit de nimeni, dependent de Filarmonică, dependent de Mozart şi Vivaldi. Am avut plăcuta bucurie să văd, cum şi colega mea de conversaţie… simfonică remarca, părinţi şi copii… mici la concert simfonic. Am văzut elevi de liceu ascultând cu mare plăcere „Anotimpurile”, fără să fie aduşi cu arcanul de vreun profesor. În afară de fascinantul Vivaldi, cei aproape 700 de spectatori prezenţi au avut ocazia să asculte şi Corelli (Sarabanda, Giga, Badinerie) şi Mozart (Divertisment în Fa major). La vioară, solistul Mădălin Sandu a încântat, atât la „Anotimpurile”, cât şi la „Balada” lui Porumbescu, aceasta din urmă fiind ca un „bonus” pentru public. Orchestra Filarmonicii Piteşti are un mare merit: începe să le insufle tot mai multor piteşteni pasiune şi pentru muzica de calitate. Asta chiar dacă mai sunt şi spectatori refractari. Cum ar fi de exemplu un oarecare adult care venise cu 3 copii la concert şi care a plecat înainte de bis, crezând că spectacolul s-a încheiat. Mai mult, acelaşi individ le spunea copiilor gălăgioşi pe scările de la Casa Sindicatelor: „Nu mai urlaţi, băi, că mai cântă ăia”. Stimate domn afon, ai avea multe de învăţat de la „ăia”… În orice caz, dincolo de unii – e drept, puţini – afoni sau inculţi, cărora le mai sunau două-trei celulare ori care aplaudau când nu trebuie, am asistat cu gura căscată, la figurat, şi închisă, la propriu, la o seară şi serată a… Anotimpurilor. O notă bună pentru primarul Pendiuc, care a preferat să plece de la o prozaică şedinţă de partid a P.S.D. pentru a asista la un concert de ţinută.Pe 25 octombrie, de la ora 19, piteştenii sunt din nou invitaţi la concert. Unul în „Tempo espagnol” şi din care nu va lipsi „Bolero” de Ravel. Toamna muzicii speciale continuă.

Denis MERARU

Lecţia, de Nicolas Sarkozy

Am un defect. Îmi place politica, dar nu-mi plac deloc politicienii români. Comparativ cu politicienii din Vest, distanţa valorică e de la Pământ la Lună, vorba lui Jules Verne. M-am convins de acest ecart încă o dată la sfârşitul săptămânii trecute, când am văzut pe TV5 Europe un interviu încântător cu preşedintele Nicolas Sarkozy. Criticat dur pentru intenţia de reducere masivă a posturilor din administraţie, Sarkozy rămâne totuşi un politician rasat, fără bâlbe, fără atacuri la adversari. Popular, fără să fie populist. Cu trei cărţi de mare succes la activ – se pot lăuda preşedintele Băsescu sau vreun politician… argeşean cu aşa ceva ? – Nicolas Sarkozy are verb şi vervă. Aproape fiecare frază e ca o parabolă. La noi, Băsescu şi Tăriceanu se ceartă săptămânal şi se “înţeapă” fără dragoste. La noi, Guvernul e decimat de “bisericuţe”. Acolo, Sarkozy şi premierul Francois Fillon dau un exemplu de coabitare impecabilă. “Trebuie să mă gândesc şi la francezii care nu m-au votat. E esenţial să ai un guvern cu oameni de calitate.” În România, ca şi în alte ţări, orele suplimentare neplătite sunt o mare problemă. Nu am văzut o dată măcar un senator ori deputat de Argeş atacând problema. Ca să nu mai zic de preşedinte… În schimb, Sarkozy a vorbit pe TV5 aproape 10 minute pe această temă de mare interes, spunând că “plata orelor suplimentare nu va fi impozitată. Sunt milioane de ore suplimentare neplătite la ora actuală în Franţa. ” Acest lucru se va regla din fericire în Hexagon. În Argeş, parlamentarii sunt buni doar de atacuri verbale la adversari. La 2.000 de kilometri distanţă, la Elysee, Sarkozy spune: “În lunile de campanie, poate aţi remarcat că nu am atacat-o pe Segolene Royal. Nu stă în felul meu de a fi să-mi atac adversarii. În politică, concurenţa e normală. Dar concurenţa nu înseamnă să distrugi proiectele celuilalt.” La noi, atacurile politice sunt un sport naţional şi suburban. Da, avem Alianţa D.A. Dar ea înseamnă Dezbinare şi Aroganţă. Sarkozy nu se sfieşte să spună că “locul Turciei nu e în U.E.” Dar adaugă: “pentru că geografic Turcia e în Asia Mică. Vom face însă un parteneriat solid cu Turcia”. Liderul francez militează pentru folosirea energiei nucleare inclusiv în… Iran, însă “în scopuri civile, nu militare”. O frază superbă: “Francezii mi-au dat cel mai frumos cadou: încrederea. Nu am dreptul să fiu obosit. Vreau să văd nu categorii, ci femei şi bărbaţi care să aducă soluţii francezilor”. Foarte concret şi coerent, Sarkozy a dat pe TV5 o lecţie de politică. O lecţie pe care ar fi trebuit să o vadă toţi politicienii şi oficialii noştri. Dar mai bine că nu au văzut-o. Pentru că nu o înţelegeau. Aţi văzut vreun parlamentar ori consilier judeţean care să vorbească fluent franceza ori engleza? Nu! Suntem în Uniunea Europeană, dar politicienii noştri – cu excepţia poate a lui Tăriceanu – habar n-au să vorbească într-o limbă străină. Vor mulţi să fie europarlamentari, dar sunt euronulităţi în limba lui Moliere ori Shakespeare. Pentru Sarkozy, cele mai frumoase cuvinte sunt “a iubi” şi “a construi”. Pentru ai noştri, cuvintele preferate sunt probabil “demagogie” şi “arivism”. Chapeau, Monsieur Sarkozy!

Denis MERARU

Romtelecom îşi bate joc de limba română şi de clienţi

A fost odată, că de nu ar fi nu s-ar… critica, o mare companie de telefonie care avea monopol, tarife mari şi lipsă de respect faţă de clienţi într-o veselie. Anii au trecut, monopolul a scăzut, patronatul şi-a schimbat… naţionalitatea, dar nu şi năravul. Romtelecom, căci despre ea este vorba, continuă să facă gafe şi să dea dovadă de lipsă cronică de profesionalism. Deşi concurenţa i-a luat sute de mii de clienţi prin oferte mult mai tentante şi i-a scăzut cota de piaţă, Romtelecom nu reuşeşte să facă progrese la comunicare şi relaţii publice. Şi, ca bonus, îşi mai bate joc şi de limba română. Iată şi un caz concret în acest sens. Ieri, ne-a vizitat la redacţie domnul Grigore Şerban, care pe 3 octombrie a.c. a încheiat cu Romtelecom un contract pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice persoane fizice. Numai că respectivul formular musteşte de greşeli, peste 20. Iată numai câteva mostre: „zerban” în loc de „Şerban”, „Unitatea Regionalz” în loc de „Unitatea Regională”, „judez” în loc de „judeţ”, „pazaport” în loc de „paşaport” sau „Pitezti” în loc de „Piteşti”. Or fi dat grecii compania la nişte cehi, că după cum sună cuvintele, ai senzaţia că respectivul contract e făcut în limba lui Vaclav Havel… Şi toate gafele pe un document oficial, nu pe o ciornă… Dar probabil că cei de la Romtelecom au acelaşi respect pentru clienţi ca şi pentru… ciorne. Ca să nu mai vorbim despre aroganţa pe care destui dintre angajaţi o au în dotare, atât la nivel central, cât şi local. Se spune că trebuie să te temi de greci şi când vin cu daruri. Ce să faci însă când grecii îşi bat joc de limba română şi clienţi? Răspunsul nu e deloc… „dolce” pentru Romtelecom: schimbi compania de telefonie. La câţi români au „divorţat” de Romtelecom, schimbarea nu-i nicio tragedie. Mai ales că directorii şi directoraşii de la Romtelecom rămân în continuare cu salarii sfidător de mari pentru muritorii de rând. De la om la om?