De la Zei Americani la Eleganta Ariciului

Neil Gaiman este unul dintre scriitorii mei preferati, nu ascund asta. Imi place felul lui de a scrie combinat cu imaginea lui de rock star al literaturii. Gaiman e expert in marketing literar, e un exemplu de urmat. Ii citisem cartea „Nicaieri” si imi doream mult sa cumpar si „Zei Americani” (aparuta tot la Tritonic), dupa ce citisem cateva zeci de recenzii despre ea in presa americana si in cea romaneasca. La sfarsitul saptamanii trecute, dupa lungi saptamani de amanare, chiar mi-am achizitionat Zeii Americani de la o librarie din Pitesti si – mai mult decat atat – am luat cartea la un superpret – 18 lei fata de pretul oficial de 30 lei. Doar intr-o singura librarie am vazut oferta asta si nu am ratat-o.  Inca nu am inceput sa citesc cartea, urmeaza sa o fac saptamana viitoare. Ma aflu intr-o ipostaza interesanta: am cumparat o carte (Zei Americani) in timp ce citesc o alta (Belle Amie) si ma pregatesc sa cumpar o alta pe care o asteptam cu interes – Eleganta Ariciului de Muriel Barbery.

Sa va spun mai intai despre ce citesc in prezent. E o carte cumparata luna trecuta de la Paris, scrisa de doi jurnalisti foarte apreciati – Michael Darmon si Yves Derai – si se numeste Belle Amie – o aluzie fina la romanul Bel Ami al lui Maupassant.  In Belle Amie, cei doi jurnalisti prezinta ascensiunea rapida si surprinzatoare a ministrului Justitiei din Hexagon – Rachida Dati, o rasfatata a revistelor mondene si o apropiata a presedintelui Sarkozy.  Un destin iesit din comun care ascunde insa multe secrete in spatele povestii oficiale privind ascensiunea doamnei Rachida Dati. O carte scrisa extrem de captivant, foarte documentata si presarata cu multe dovezi de eruditie ale celor doi jurnalisti. Mi-a placut mult cartea, mai am vreo 7-8 pagini de citit din ea. Sunt curios daca vreo editura din Romania va achizitiona in viitor drepturile de traducere.  Si mai sunt curios daca voi vedea intr-un viitor si in tara noastra o carte scrisa asa cum trebuie despre ascensiunea arivista a ministrului X sau Y. Subiecti si subiecte sunt din belsug.  Va avea cineva curajul sa le trateze ca la… carte?

Sa trec acum la urmatoarea carte pe care o sa o cumpar, mai precis Eleganta Ariciului de Muriel Barbery. Aparuta la Gallimard in 2006 si scrisa de o licentiata in Filozofie, cartea s-a vandut in prezent in peste un milion de exemplare (cand vom vedea si noi un roman vanzand atatea carti? Probabil ca atunci cand vom avea marketing literar a la Gaiman). Aparuta recent la Nemira (felicitari pentru acest trofeu!), cartea nareaza povestea unei simple portarese – Renee – care in clandestinitate este o mare iubitoare de arta, o autodidacta in literatura si filozofie, dar care ascunde acest lucru de teama sa nu fie data afara de proprietarii cladirii in caz ca afla ce nivel ridicat de cultura are. In singuratate, Renee se bucura de delicatesele artei.

O carte speciala, iesita din tiparele romanelor din ultima vreme.

Primul interviu

Trecut-au lunile si… am terminat si a doua carte. Inca dinainte de a o scrie, aveam titlul stabilit – „Orasul fara bani”. Un roman total diferit comparativ cu „Pepiniera”, o carte sarita rau din tipare si care sper ca va avea impact. In acelasi timp, sper ca „Orasul fara bani” sa nu dea idei unor dictatori de pe lumea asta… De ce? Cititi cartea si veti afla. Deocamdata am decis sa iau o pauza de vreo doua luni cu scrisul, insa nu si cu inmagazinarea ideilor. Asteptand in continuare ca „Pepiniera” sa vada lumina tiparului – si nu mai e mult pana atunci – am dat deja primul meu interviu legat de proiectele literare, de scris si nu numai, pentru un apreciat site de stiri din Arges – www.bitpress.ro. Un fel de interviu „avant la lettre” care poate fi vizualizat accesand linkul urmator: http://www.bitpress.ro/articole/cultura/2646/a-lasat-presa-pentru-o-cariera-in-literatura.-denis-meraru-a-scris-doua-romane-in-zece-luni.html

Romania are nevoie de o mentalitate tip Anfield

M-am uitat cu mare incantare saptamana trecuta cu mare incantare la lectia de fotbal data de catre Liverpool celor de la Real Madrid. In afara de scor si de arta fotbalistica m-a incantat din nou – a cata oara? – incredibilul cor de zeci de mii de voci de pe Anfield Road. Nu poti sa nu vibrezi vazand un asemenea stadion, o asemenea galerie si un „You’ll never walk alone” care nu te poate face sa nu vibrezi. Suporterul englez are, dincolo de cultura fotbalistica, un cult al clubului pe care il sustine. Inevitabil, nu am putut face o trista paralela cu fotbalul si realitatile romanesti. Pe stadioanele noastre, singura cultura adevarata e cea de… coji de seminte si injuraturi neaose aruncate cu darnicie. Fotbalul romanesc nu are mentalitatea acelui unic „You’ll never walk alone”. Suporterii lui Liverpool canta si cand echipa lor ia bataie rau. Neconditionat. La noi, daca echipa favorita pierde suporterii injura din tot sufletul. De ce? Pentru ca oricum fotbalul romanesc e murdar la toate capitolele. Echipe adormite si cu jucatori care se gandesc numai la prime si bonusuri, stadioane cu infrastructuri precare, conducatori de cluburi promovati in exces de mass-media, performante zero in cupele europene si multe alte bube.  Ca sa nu mai vorbim de nationala aflata intr-o stare prelungita de letargie. Echipa Romaniei joaca atat de prost incat ma face sa imi fie dor rau de Generatia de Aur. In cupele europene, echipele noastre sunt atat de penibile, incat am ajuns sa ma gandesc cu nostalgie la perioada anilor 83-90, cand Steaua, Dinamo si Craiova aveau rezultate mari la nivel international si jocuri incantatoare. O tempora… Insa nu numai fotbalul are nevoie de mentalitatea „You’ll never walk alone”, ci si toata Romania. Nu suntem uniti, suntem intr-un procent covarsitor egoisti, neglijenti, mercenari. Romania e un turn Babel. Nu ne iubim aproapele sub nicio forma.  Nu suntem uniti nici macar 1%. Suntem o pseudoechipa dezlanata si penibila in care fiecare vrea sa traga cat mai mult din resursele tarii. Suntem in UE, dar nu am merita sa fim nici macar in Divizia C a Europei. Prea putini romani ne mai dau motive sa fim mandri de ei, de noi, de tara noastra. Ce bine ar fi sa ni se inoculeze niscaiva doze de „You’ll never walk alone”…