Când îl văd pe Mutu mă gândesc la Lineker

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, ori de câte ori îl văd pe Mutu din 2004 încoace mă gândesc la Lineker. Nu, să nu credeţi că mă gândesc în termeni comparativi. Nicidecum. L-aş jigni pe Lineker dacă aş face asta. Mă gândesc numai în termeni antagonici la cei doi fotbalişti. Lineker a fost un atacant rasat şi extrem de eficient, unul dintre cei mai buni din istoria Angliei. 48 de goluri în 80 de meciuri pentru „naţională” şi încă vreo 243 pentru echipele de club în 16 ani de carieră fără pată. Cât despre Mutu, la câte „pete” are, ar face invidios şi un dalmaţian. Scandaluri, bătăi, droguri, un meniu deloc onorant. Lineker n-a luat în viaţa lui un cartonaş galben sau roşu, Lineker a fost un model de fair-play. Lineker nu a fost implicat în niciun scandal.  Ceea ce nu se poate spune şi despre Mutu. Fiind din acelaşi oraş cu Mutu, poate că ar trebui să fiu subiectiv. Ei bine, nu sunt. Mutu e un talent ajuns dezamăgire şi nimeni nu poate ascunde asta. O vedetă pe care banii, caracterul şi fiţele au distorsionat-o rău. Aş fi vrut să fiu mândru de Mutu, dar nu am cum. Am fost o dată mândru, în vara lui 2003, când s-a transferat la Chelsea.  Atât. Da, veţi spune că Mutu a marcat multe goluri importante. Da, o fi marcat, dar până acum nu a câştigat nici măcar un trofeu. Singurele lui „trofee” au fost femeile frumoase, Cupa Sibutramina, Liga Bătăuşilor de Chelneri şi cam atât. Mutu e un antimodel, iar Lineker e şi va rămâne un model de sportivitate, eficienţă şi eleganţă.  Mutu a ales să „marcheze” în afara terenului mai mult, în timp ce Lineker a marcat o epocă. Fair-play-ul este sinonim cu Lineker şi antonim cu Mutu. Am avut ocazia să stau de vorbă cu Mutu în iunie 2004 şi iunie 2005 şi de fiecare dată am avut senzaţia că am în faţă un om cât se poate de încrezut, arogant şi tupeist. Încă mi se pare ciudat faptul că Mutu a primit în 2004 titlul de Cetăţean de Onoare al Piteştiului, alături de legendele pozitive Leonte Ianovschi şi Bebe Barbu. Un titlu acordat în grabă şi pe care Mutu a dovedit apoi că nu îl merită. Mai degrabă ar putea fi Cetăţean de Oroare al Piteştiului. Cred că Lineker este cel mai potrivit antonim al lui Mutu. Lineker este un model care trebuie perpetuat şi clonat într-un fotbal internaţional în care cartonaşele galbene şi roşii se dau la bax, într-un fotbal în care gesturile reprobabile şi pumnii nejustificaţi (Chivu ştie de ce!) sunt o constantă negativă.  Mi-aş fi dorit ca Mutu să fie un Lineker al României. Nu e deloc. Mi-aş fi dorit ca evoluţia lui profesională să fie la fel de frumoasă ca încântătoarea Florenţă. O Florenţă care i-a arătat clemenţă. Însă, la 32 de ani, la Mutu nu se mai poate vorbi din păcate de… renaştere.  Caracterul i-a stricat cariera. Cel mai mare fotbalist român? Poate doar cel mai mediatizat.