Monthly Archives: Iulie 2012

Cinci doamne şi un Golden Brau la ceas de seară

Prinşi cu rutina cotidiană, uităm de prea multe ori să savurăm microbucuriile fiecărei zile, fie că e vorba de un răsărit de soare, de gustul unei prăjituri delicioase sau de o… gură de bere. Iar într-una dintre serile trecute, am fost martor fără să vreau de o scenă care mi-a reconfirmat încă o dată că viaţa e frumoasă la orice vârstă dacă ştii cu adevărat să te bucuri de ea. Mă plimbam cu fetiţa pe Calea Bucureşti din… Piteşti, puţin mai sus de Hotelul Ramada, când, la un moment dat, zăresc patru doamne aşezate pe două bănci şi una în picioare, locatare ale blocurilor din zonă şi pe care le văd des în plimbările mele de seară. Patru dintre cele cinci doamne (cu vârste între 65 şi 75 de ani) aveau câte un pahar de plastic în mână, iar a cincea le turna bere dintr-o cutie de Golden Brau rece şi tocmai bună ca antidot la căldura prelungită. Pe chipurile lor cu mai multe sau mai puţine riduri se vedea bucuria unei mici plăceri nevinovate. Nu au dat paharele cu bere peste cap, precum un băutor înveterat, ci le-au savurat pe îndelete, parcă pentru a prelungi microplăcerea cât mai mult, parcă pentru a îşi „tatua” gustul de Golden Brau în panoplia bucuriilor sufletului. Berea cu care o vecină le-o oferise le făcuse să zâmbească sincer şi să uite de grijile zilei şi ale pensiilor mici. A fost o scenă care sincer să fiu m-a impresionat. Chiar aşa, voi de când nu aţi mai savurat o microbucurie?

Anunțuri