Category Archives: suntaciddeciexist

Mult zgomot pentru nimic

much_ado_about_nothing_movie_posterNu sunt foarte dese zilele în care să am multe opţiuni atractive la posturile TV din abonamentul de cablu. Miercuri seara a fost o excepţie fericită şi una dătătoare de inspiraţie. Ora 22, pe Realitatea TV începe o dezbatere incitantă pe tema eficienţei justiţiei în România, cu Andreea Creţulescu având invitaţi de top: ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu, procurorul general al României – Laura Kovesi şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Victor Ponta. După aproape un sfert de oră de dezbateri, încep să-mi aduc aminte din păcate că trăiesc în România nedreptăţilor, în România unde justiţia e subiectivă şi nu e oarbă şi echidistantă, ci cel mult chioară. Cu excepţia lui Victor Ponta (ar fi un bun prim-ministru sau preşedinte), nu am văzut o atitudine radicală împotriva magistraţilor care îşi fac de cap şi primesc sancţiuni microscopice (vezi cazul directorului de penitenciar îmbrăcat în zeghe la o petrecere sau al judecătoarei cu alcoolemie). Doar vorbe goale, fără substanţă, doar promisiuni verbale şi atât, fără eficienţă şi fapte clare. Mult zgomot pentru nimic. Îmi aduc aminte brusc că pe Prima TV stă să înceapă un film pe care l-am mai văzut în studenţie (la video) şi pe care ard de nerăbdare să-l vizionez şi intitulat – culmea! –  „Mult zgomot pentru nimic”. Văzând discuţia oficialilor pe Realitatea, renunţ fără niciun regret la dezbatere şi aleg fără ezitare să văd filmul după piesa lui Shakespeare. Şi bine fac. Filmul, realizat în 1993, a fost o adevărată încântare, cu decoruri şi peisaje demne de un vis al unei nopţi de vară şi actori numai de 24 de carate, de la dinamica şi mobila Emma Thompson (în rolul lui Beatrice) şi şugubăţul Kenneth Branagh (Benedick) până la charismaticii Denzel Washington şi Keanu Reeves. Plus pe atunci necunoscuta Kate Beckinsale. Un film pe care îl voi revedea cu siguranţă cât de curând, un film în care fiecare replică scrisă de marele Will şi transpusă pe marele ecran e ca o doză de filosofie şi geniu. „Mult zgomot pentru nimic” e un film care te face să uiţi de grijile cotidiene şi să îţi aduci aminte că viaţa e atât de frumoasă dacă ştii să te bucuri de ea. Aşa că între „mult zgomot pentru nimic” semnat de justiţia şi politicienii români şi „Mult zgomot pentru nimic” semnat de William Shakespeare (şi regizat de Kenneth Branagh, cum vă place, puteţi citi şi piesa şi vedea şi filmul) o să aleg întotdeauna cea de-a doua variantă. O învingătoare detaşată, fără drept de apel şi de recurs. Peste timp şi timpuri.

Denis Meraru

Anunțuri

Lecţia, de Nicolas Sarkozy

Am un defect. Îmi place politica, dar nu-mi plac deloc politicienii români. Comparativ cu politicienii din Vest, distanţa valorică e de la Pământ la Lună, vorba lui Jules Verne. M-am convins de acest ecart încă o dată la sfârşitul săptămânii trecute, când am văzut pe TV5 Europe un interviu încântător cu preşedintele Nicolas Sarkozy. Criticat dur pentru intenţia de reducere masivă a posturilor din administraţie, Sarkozy rămâne totuşi un politician rasat, fără bâlbe, fără atacuri la adversari. Popular, fără să fie populist. Cu trei cărţi de mare succes la activ – se pot lăuda preşedintele Băsescu sau vreun politician… argeşean cu aşa ceva ? – Nicolas Sarkozy are verb şi vervă. Aproape fiecare frază e ca o parabolă. La noi, Băsescu şi Tăriceanu se ceartă săptămânal şi se “înţeapă” fără dragoste. La noi, Guvernul e decimat de “bisericuţe”. Acolo, Sarkozy şi premierul Francois Fillon dau un exemplu de coabitare impecabilă. “Trebuie să mă gândesc şi la francezii care nu m-au votat. E esenţial să ai un guvern cu oameni de calitate.” În România, ca şi în alte ţări, orele suplimentare neplătite sunt o mare problemă. Nu am văzut o dată măcar un senator ori deputat de Argeş atacând problema. Ca să nu mai zic de preşedinte… În schimb, Sarkozy a vorbit pe TV5 aproape 10 minute pe această temă de mare interes, spunând că “plata orelor suplimentare nu va fi impozitată. Sunt milioane de ore suplimentare neplătite la ora actuală în Franţa. ” Acest lucru se va regla din fericire în Hexagon. În Argeş, parlamentarii sunt buni doar de atacuri verbale la adversari. La 2.000 de kilometri distanţă, la Elysee, Sarkozy spune: “În lunile de campanie, poate aţi remarcat că nu am atacat-o pe Segolene Royal. Nu stă în felul meu de a fi să-mi atac adversarii. În politică, concurenţa e normală. Dar concurenţa nu înseamnă să distrugi proiectele celuilalt.” La noi, atacurile politice sunt un sport naţional şi suburban. Da, avem Alianţa D.A. Dar ea înseamnă Dezbinare şi Aroganţă. Sarkozy nu se sfieşte să spună că “locul Turciei nu e în U.E.” Dar adaugă: “pentru că geografic Turcia e în Asia Mică. Vom face însă un parteneriat solid cu Turcia”. Liderul francez militează pentru folosirea energiei nucleare inclusiv în… Iran, însă “în scopuri civile, nu militare”. O frază superbă: “Francezii mi-au dat cel mai frumos cadou: încrederea. Nu am dreptul să fiu obosit. Vreau să văd nu categorii, ci femei şi bărbaţi care să aducă soluţii francezilor”. Foarte concret şi coerent, Sarkozy a dat pe TV5 o lecţie de politică. O lecţie pe care ar fi trebuit să o vadă toţi politicienii şi oficialii noştri. Dar mai bine că nu au văzut-o. Pentru că nu o înţelegeau. Aţi văzut vreun parlamentar ori consilier judeţean care să vorbească fluent franceza ori engleza? Nu! Suntem în Uniunea Europeană, dar politicienii noştri – cu excepţia poate a lui Tăriceanu – habar n-au să vorbească într-o limbă străină. Vor mulţi să fie europarlamentari, dar sunt euronulităţi în limba lui Moliere ori Shakespeare. Pentru Sarkozy, cele mai frumoase cuvinte sunt “a iubi” şi “a construi”. Pentru ai noştri, cuvintele preferate sunt probabil “demagogie” şi “arivism”. Chapeau, Monsieur Sarkozy!

Denis MERARU