Monthly Archives: Septembrie 2009

Da, recunosc ca ma droghez

Probabil ca va mira cat cuprinde destainuirea mea. Da, recunosc ca ma droghez. Si nu de o ora, de o zi sau de o saptamana, ci de ani buni. Ma droghez si ma simt foarte bine. E un drog absolut incantator pe care il iau constant in doze mici si care culmea nu are efecte secundare. Le-am recomandat si cunoscutilor sa incerce drogul meu, dar m-au cam refuzat. Cine stie, le-o fi fost frica de vreo supradoza. Asta desi le-am tot spus si explicat ca nu vor fi loviti de niscaiva efecte secundare in urma dozelor zilnice de drog. Vreti sa stiti despre ce drog e vorba? Imediat va spun. Aveti putintica rabdare, vorba lui nenea Iancu.  Va intrebati de ce tocmai acum m-a apucat sa fac destainuirea asta, ca doar nu sunt la confesional. Ei, pur si simplu asa mi-a venit. Nu am putut sa mai ma ascund. Ma droghez si ma voi droga in continuare. Nu voi renunta cu niciun chip la drogul meu. Hai, ca v-am lasat destul sa asteptati. Drogul pe care il iau zilnic se numeste drogul M.B.C.  Nu, nu e un derivat al LSD sau al heroinei. E mult mai tare si mai bun. Te face sa te simti cu adevarat excelent. Drogul M.B.C. este drogul Micilor Bucurii Zilnice. Bucuria de a vedea un rasarit de soare, bucuria de a citi o carte buna sau de a viziona un film de suflet, bucuria de a asculta o melodie pe gustul sufletului, bucuria unui dans sau a unei seri petrecute cu cei dragi, bucuria unui suc racoritor in plina arsita, bucuria unui sarut neasteptat, bucuria unei victorii, indiferent de proportia ei, bucuria unui cadou primit sau a unei laude, bucuria unui nou inceput, bucuria unui meci castigat de catre echipa favorita, bucuria intalnirii unor oameni de calitate cu care dialoghezi cu prelungiri, bucuria de a scrie ceva, bucuria de a da cat mai multe bucurii mari si mici celor dragi fara plata ramburs.  Cunoasteti toate aceste derivate ale drogului M.B.C., nu-i asa? De cate ori ati luat drogul asta pana acum? Cate mici bucurii ati contabilizat pana acum? 10, 20, 100? E putin, chiar putin de tot. Va recomand sincer sa cresteti doza. Drogati-va cat doriti, dupa gust, dar numai cu M.B.C. Va las deocamdata. Ma duc sa ma mai droghez putin. Tocmai a rasarit soarele.

Anunțuri

He’s like the wind now…

She’s like the wind through my tree
She rides the night next to me
She leads me through moonlight
Only to burn me with the sun
She’s taken my heart
But she doesn’t know what she’s done ….

Versurile astea ocupa un loc de frunte in fisierul meu muzical de suflet. „She’s like the wind” e unul dintre bluesurile mele preferate all time.  Iar cel care le canta atat de emotionant a plecat putin sa danseze si sa cante cu ingerii. Moartea lui Michael Jackson m-a surprins mult, dar moartea (ce cuvant cinic!) lui Patrick Swayze ma doare, ma impresioneaza, ma enerveaza, ma revolta. Patrick Swayze ne-a marcat pe foarte multi cu cel mai frumos (parerea multora) dans al tuturor timpurilor pe marele ecran.  Mi-as fi dorit sa fie invingator si in acest teribil „Dirty Dancing” cu cancerul pancreatic. Nu stiu de ce, dar parca am presimtit disparitia lui de pe 3 ianuarie, cand la Prima Tv ma uitam la legendarul „The Ghost”, iar scena finala dintre „fantoma” Patrick Swayze si Demi Moore m-a scurtcircuitat mai mult decat oricare alta scena din orice alt film vazut vreodata.  M-as fi bucurat mult daca Patrick Swayze ar fi invins, daca nu l-ar fi grabit stelele si cerul. Mi-as fi dorit sa citesc in toata presa internationala „Patrick Swayze a invins cancerul”. In loc de asta, citesc si recitesc stirile despre disparitia lui.  De ce oamenii atat de buni ca el devin ingeri atat de devreme? De ce nu se inventeaza nemurirea mai repede? Patrick Swayze, you had time of your life and you made some of the best times of our lives.