Un sondaj făcut anul trecut de către Primăria Capitalei arăta că bucureştenii au dat 18 milioane de euro, sub diferite forme, Bisericii şi că doar în 17% dintre cazuri s-a primit chitanţă. Şi în Piteşti, procentul credincioşilor care nu primesc chitanţă de la biserici pentru diferitele “donaţii” şi cotizaţii este probabil undeva sub 20%. Să fii preot într-una dintre bisericile din municipiu a devenit probabil cel mai râvnit job, mult peste cel de director de bancă ori de preşedinte de companie. Şi cum să nu fie rentabil să fii preot de Piteşti când te gândeşti că încasezi zeci şi zeci de milioane fără chitanţă de la nunţi, botezuri şi înmormântări într-un week-end liniştit? În general, în Piteşti, ca şi în alte mari oraşe, credinţa şi… buna credinţă nu primesc chitanţă. Oricum, preoţii stau liniştiţi ştiind că Garda Financiară şi Finanţele nu îi vor călca niciodată. Dacă ar face-o sau dacă ar pune “camere ascunse” ar avea mari surprize. Evaziunea bisericească a devenit din păcate o practică generalizată care nu are nimic de a face cu preceptele Bibliei şi cu cuvântul Domnului, iar în acest sens pot depune mărturie sutele de enoriaşi care dau miliarde lunar la biserici pentru diferite evenimente şi care primesc – în cazurile fericite – chitanţă doar pentru un avans modic. Iar când este de dat grosul sumei, în ziua evenimentului, preoţii spun mereu cu un aer fariseic că pot da chitanţă doar pentru o sumă mică, iar pe chitanţă să treacă “donaţie”. Cum să ne mai mirăm atunci când aflăm că atât de mulţi preoţi de… oraş din ţară au apartamente de lux, maşini de ultimă generaţie şi bani cât cuprinde? Avem din ce în ce mai puţini preoţi cu har şi din ce în ce mai multe feţe bisericeşti cu “har” pentru Zeul Ban. Oare ce zice Iisus Hristos de dincolo de nori când vede cum, la 1979 de ani de la răstignirea sa, credinţa s-a pervertit şi comercializat atât de mult?
Pericol Public 