Monthly Archives: Ianuarie 2011

Antimodel de recrutare la o agenţie de publicitate. Degeaba vrei să fii „big” dacă ai mentalitate „very small”

Deşi în ultimii ani s-au făcut destui paşi pozitivi în ceea ce priveşte profesionalismul procedurilor de recrutare a potenţialilor angajaţi, încă nu e totul aşa cum ar trebui să fie şi mai sunt destule firme care se joacă de-a angajarea sau care pur şi simplu oferă salarii… suburbane, antonime cu pregătirea şi cunoştinţele candidaţilor. Inclusiv în Piteşti.

Lucrez de aproape 12 ani şi în toată această perioadă am trecut prin destule interviuri şi proceduri de angajare, majoritatea fără hibe şi lacune. Iar la acest capitol profesioniştii absoluţi sunt cei de la Dacia, care merită o notă maximă fără nicio ezitare.

Însă, după cum spuneam mai sus, sunt şi firme care pur şi simplu habar nu au să facă o recrutare şi în acelaşi timp încearcă să tragă cât mai multe foloase „for free” din testele la care îi supun pe candidaţii la un job.

Am trecut recent printr-o experienţă „interesantă” care merită istorisită şi pe blog.

Dintotdeauna mi-a plăcut să mă joc cu cuvintele, iar scrisul este cu siguranţă în pole-position. În afară de jurnalism şi literatură, publicitatea este un alt domeniu pentru care am o propensiune şi încă de când eram în facultate îmi exersam condeiul scriind zeci şi zeci de slogane ori idei de reclame.

În iarna trecută, am aflat de o oportunitate de a mă angaja la o agenţie de publicitate din Piteşti. Nu suna deloc rău, aşa că am decis să îmi încerc norocul. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea de la agenţie.

Primul pas a fost normal. A trebuit să trimit un CV şi un portofoliu cu articole reprezentative.

La prima întâlnire, întrebările care mi s-au pus de către account director au fost destul de bâjbâite şi bâlbâite, departe de ceea ce mă aşteptam de la cineva care vrea să recruteze un om. Ce să-i faci, aşa e când nu ai cunoştinţe de HR şi headhunting. După prima întâlnire, mi s-a spus că angajarea nu se poate face peste noapte şi că voi fi supus la nişte teste. Iar primul „set” de teste a constat în scrierea unui articol pentru blogul respectivei agenţii de publicitate, a unui comunicat de presă şi a unui editorial. Le-am scris în termenul prevăzut, mi s-a spus apoi că materialele au şi părţi bune şi părţi mai puţin bune (lucru normal pentru cineva care este profan în publicitate). „Distracţia” nu s-a încheiat aici. După o nouă întâlnire „tete a tete” mi s-a dat o temă mai amplă de realizat, care consta în realizarea unui proiect de strategie PR, precum şi a unui articol pentru blogul aceleiaşi agenţii. Temă generoasă, indicaţii puţine. Am finalizat şi această temă în termenul prevăzut.

În fine, ieri am fost chemat la sediul agenţiei de publicitate pentru o nouă întâlnire. O întâlnire care a atins un paroxism al penibilităţii şi lipsei de profesionalism. Account directorul mi-a spus că am potenţial, numai că nu îşi poate da seama deocamdată de nivelul acestui potenţial, asta spunându-mi-se după ce mi s-au vizualizat CV-ul , portofoliul de articole şi cele cinci materiale realizate pentru agenţie. Oare să aibă account directorul instinctele de headhunting atrofiate? Orice e posibil… Dar comedia nu s-a oprit aici. Account directorul agenţiei a venit apoi cu „oferta ofertelor”: trei luni în care să lucrez de probă (cu program de opt ore) pentru agenţie pentru suma „abracadabrantă” de 20 de milioane cumulat (sau aproximativ 6,6 milioane (660 RON) pe lună) după care se va decide dacă voi fi angajat sau nu. Iar în caz că voi fi angajat, va fi un contract pe perioadă determinată de trei luni, urmat de un alt contract pe perioadă determinată de un an şi de abia apoi („la adânci bătrâneţi”, vorba unui hâtru) voi fi angajat pe perioadă nedeterminată. Altfel spus, trei luni de probă pe un salariu care ar fi un afront şi pentru un proaspăt abslovent de facultate. Trei luni de probă în condiţiile în care Codul Muncii a reglementat perioada de probă la maximum 45 de zile calendaristice… Un fel de bătaie de joc crasă din care probabil account directorul spera să tragă profit pe bani extrem de puţini. Foarte multă birocraţie. Iar să faci contract pe perioadă nedeterminată de abia după un an şi şase luni de probe şi mini-contracte determinate sună de nota 4. De-a dreptul antonim cu Codul Muncii. Bineînţeles că am refuzat „megaoferta” de doi lei… Nici la Microsoft, Google sau la NATO nu durează atât până să se facă un contract de angajare pe perioadă nedeterminată. De fapt, la orice companie care se respectă, fie ea globală sau liliputană, procedura de recrutare şi angajare nu durează mai mult de şase-sapte luni. Probabil că account directorul agenţiei din Piteşti vine din altă galaxie…

Cine n-are patroni români să nu-şi cumpere…

Una peste alta, o procedură de recrutare de râsul hipopotamilor. Degeaba vrei să fii „big” dacă ai o mentalitate „very small”. A bon entendeur salut…

Simulacrul de lesbianisim e sufletul comerţului

Un chef cu multe fete simpatice. Una dintre ele – o blondă proaspăt sosită la petrecere cu un Renault Twingo Miss Sixty – îi face ochi dulci unei brunete care poartă o bluză roz deschis. De la o privire senzuală până la budoar nu mai e decât un pas. Fata în bluză roz e lăsată fără… bluză şi nu numai, iar apoi e legată la mâini şi la ochi. Deja fanteziile încep să vă lucreze la turaţie maximă, nu? Vă aşteptaţi poate la scene de lesbianism sado-maso mai fierbinţi ca un vulcan… Preludiul e incitant, dar continuarea e… fără finalizare, vorba unui hâtru. Blonda îi ia bluza roz brunetei şi o lasă legată şi… nesatisfăcută. Motivul acestui simulacru de preludiu? Bluza roz se asorta perfect cu maşina blondei – un Renault Twingo Miss Sixty. Altfel spus, o maşină care bate şi tentaţia unei partide de amor „hot” între două fete… full-options ca daruri de la mama-natură. Spotul e excelent – chiar dacă nu face referire la maşină decât fugitiv – şi sigur o să îl ţin minte. Bineînţeles că un asemenea spot „roz” nu putea rămâne fără ecouri. Mai multe ziare importante (printre care Corriere della Sera şi Huffington Post) s-au grăbit să anunţe că acest clip a fost interzis la televiziunea italiană. Ştirea a fost preluată pe nemestecate şi neverificate şi de presa de la noi. Nimic mai neadevărat. Între 6 şi 18 decembrie, clipul respectiv a fost difuzat de 77 de ori pe RAI şi canalele Mediaset.

În orice caz, spotul realizat de către cei de la Publicis are pe youtube peste 415.000 vizualizări, ceea ce dovedeşte că şi simulacrul de lesbianism poate fi sufletul comerţului. O reclamă creativă şi incitantă, chiar dacă accentul este pus foarte puţin pe produs.

Bineînţeles că şi comentariile postate nu duc lipsă de inspiraţie. Spunea un user acum două zile: „Nu vreau maşina, dar nu aş refuza un menage a trois”. Care bărbat îl poate contrazice?

Daniele Tranchini, de la agenţia Publicis Milano, a declarat, pentru „The Telegraph”, că intenţia autorilor a fost să realizeze un clip original şi plăcut, în niciun caz vulgar – scop care, susţine el, a şi fost atins. I agree. Puteţi vedea mai jos şi comenta acest clip tocmai bun de urmărit în nopţile… geroase:

http://www.youtube.com/watch?v=ZBNaVt4ozB0