Romanul politist romanesc are un viitor

De cand ma stiu am avut un cult pentru carti, pentru citit si pentru scris. In topul marilor pasiuni, lectura ocupa fara drept de apel un loc important pe podium. Iar in acest context, orice lansare de carte reprezinta pentru mine un prileg de bucurie. Joi, la Biblioteca Judeteana, am avut o bucurie… cvadrupla, cauzata de un… careu de dame. Nu, nu va gaditi ca am dat cartile cu… pagini pe cartile de poker. Pur si simplu am asistat la o lansare originala si atractiva organizata de Editura Tritonic si al ei foarte vivace si locvace director Bogdan Hrib. Tritonic face din ce in ce mai mult un marketing literar bun si constant (inclusiv pe Facebook) si asta nu poate decat sa bucure pasionatii de beletristica. Iar lansarea de la Pitesti e o confirmare in acest sens. Si ma mai bucura ceva la Tritonic: promovarea si sustinerea romanului politist si a tinerilor autori. Un exemplu de urmat si de numeroasele edituri inchistate de la noi.

Cum spuneam, am avut placerea sa cunosc live un careu de dame una si una. O sa le spun alfabetic, pentru a nu deveni… persona non grata: Ivona Boitan, Oana Stoica Mujea, Monica Ramirez si Lucia Verona. Patru scriitoare complexe, sarmante si cu condei. Patru personalitati proteice care scriu mult si bine. Ivona Boitan e si scenarist si scriitor de talent. Si se descurca la fel de bine la ambele. Oana Stoica Mujea – pitesteanca noastra – a dovedit cu poate scrie si fantasy si policier fara sa faca rabat de la calitate si in acelasi timp e una dintre cele mai influente doamne din blogosfera. Monica Ramirez e si ea o surpriza placuta si cu un CV foarte interesant pana acum: a publicat sapte carti in SUA, a slabit 70 de kilograme si in acelasi timp e un instructor apreciat de zumba. Lucia Verona scrie roman politist cu acelasi talent cu care scrie si teatru. In acelasi timp, toate cele patru doamne sunt si prezente foarte active in spatiul on-line, avand atat bloguri, cat si conturi pe Facebook.

In ciuda crizei, eu as zice, ca sa il parafrazez si pe Bogdan Hrib, ca romanul politist romanesc are un viitor, inclusiv peste hotare. Colectia Crime Scene e o dovada palpabila. Mai ramane ca si marea masa potentiala de cititori – in care tinerii au un cuvant greu de spus – sa fie din nou adusa pe aripile lecturii. Cu un marketing performant si o promovare agresiva, totul este posibil.

33 de miracole din subteran

 

Uneori, miracolele vin de unde te astepti mai putin. Uneori, miracolele vin si de la 700 de metri adancime. Scriam zilele trecute pe Facebook ca minerii din Chile ar merita premiul Nobel pentru supravietuire si depasirea conditiei umane. Imi mentin parerea pe termen nelimitat. Cei 33 de mineri-eroi care au fost scosi la suprafata – in 22 de ore si 37 de minute si dupa 69 de zile de stat in adancuri cu microportii de hrana – merita toate superlativele. Au iesit teferi si nevatamati din cel mai lung cosmar subteran din istorie. Jurnalistii de la Wall Street Journal spuneau ca salvarea minerilor a fost „75% stiinta si 25% miracol”. De acord statistic, nu si uman. Pentru ca daca minerii nu ar fi reusit sa reziste 69 de zile toata stiinta ar fi fost egala cu zero.  Din subteran au iesit 33 de miracole. 33 de dovezi ca omul este cea mai mare si complexa minune a lumii. 33 de dovezi ca orice este posibil pe lumea asta. Am urmarit dimineata pe CNN un film care prezenta iesirea din capsula si imbratisarile cu familia si cu presedintele ale fiecaruia dintre cei 33 de eroi. M-a impresionat totul, insa in primul rand m-a frapat starea lor de sanatate incredibila. Doar unul dintre ei a facut pneumonie, iar doi au avut nevoie de interventii dentare. In rest, probleme minore. Impresionant a fost si faptul ca presedintele chilian Sebastian Pinera a stat acolo timp de peste 22 de ore. Impresionanta solidaritatea chilienilor. De altfel Chile este o tara demna de toata lauda. Incepand de la Guvernul lor, format 100% din specialisti cu studii solide in America, nu ca in Romania, unde ministrii nostri au studii solide in… pupincurism si cotizatii la partid. Oricum, distanta dintre Chile si Romania este mare de tot si la propriu si la figurat.

Am asistat, fie si la televizor, la cel mai important eveniment international din acest an. O salvare reala si emotionanta cat cuprinde care face filmele de la Hollywood sa para povesti de adormit copiii naivi. O salvare care demonstreaza ca totul e posibil pe lumea asta.

E un dicton binecunoscut care spune „Impossible n’est pas francais”. Din 14 octombrie 2010, mult mai indicat ar fi „imposible no es chileno” sau „Chile – el pais de milagros”. Toamna se numara miracolele. Ce bine i-ar prinde si Romaniei un transplant de mentalitate chiliana!

De acum inainte, ori de cate ori veti avea in viata un obstacol care vi se pare insurmontabil, ganditi-va la minerii din Chile si spuneti-va: Da, conditia umana poate fi depasita!