Monthly Archives: Iulie 2010

Espana, mas que un equipo, mas que un pais

Mă bucură victoria Spaniei, mă bucură jocul ei creativ, spectaculos, plin de dăruire şi pasiune. Toţi pentru unul, unul pentru toţi şi totul pentru Cupa Mondială. Spania a învins şi pentru că pe tot parcursul Campionatului Mondial a arătat că este mai mult decât o echipă, că este o stare de spirit, o expresie a frumuseţii fotbalului. Însă a fost mult de lucru până aici. Am aşteptat finala cu interes şi pentru că de când mă ştiu sunt un fan al Spaniei, atât ca fotbal, cât şi ca ţară. Şi cum o finală de asemenea anvergură nu se poate vedea decât la o terasă plină de suporteri şi de atmosfera, am ales să mergem împreună cu doi foarte buni prieteni şi cu consoartele „La curtea berarilor”. Deşi am ajuns cu mai bine de o oră înainte de fluierul de început, atmosfera deja arăta a micropeluză. La un moment dat, pe lângă noi trece o familie de spanioli, toţi în „roja”, inclusiv cel mic. Nu are mai mult de un an, dar poartă mândru un tricou cu numărul lui Torres. „Vamos Espana!”. Claro! Pe măsură ce minutele trec, pulsul creşte proporţional. Meciul începe, Sergio Ramos e aproape să ne arunce în al nouălea cer după doar patru minute. Deşi o respect, Olanda nu îmi place. Joacă dur, mult prea dur. Iar intervenţia lui De Jong asupra lui Xabi Alonso arată mai mult a K1 (sport la care olandezii sunt o forţă) decât a fotbal pur. Ciudat, arbitrul nu îi arată cartonaşul roşu. Spumegăm. Am fi vrut Olanda în 10 oameni. La fiecare atac periculos al Spaniei, sărim de pe scaune de parcă am avea autopropulsie. Interesantă această strategie a Spaniei la Mondial. Joc spectaculos, încântător, însă fără o „armadă” de goluri. Spania a marcat de fiecare dată atunci când a trebuit, după ce în prealabil şi-a epuizat adevrsarii cu un joc halucinant şi infinit de pase, precum un matador care dă o singură lovitură, dar una mortală, taurului care deja agonizează. Olanda se remarcă până la pauză doar prin culoarea tricourilor. 0-0 şi presiunea creşte. Iar în minutul 60 ne stau inimile în loc, atunci când Robben scapă singur cu Casillas, dar portarul Spaniei scoate incredibil un şut pe care îl cam văzusem în poartă.

Foarte inspirată introducerea lui Jesus Navas. Andaluzul aduce prospeţimea de care ibericii aveau nevoie, iar sprinturile sale bagă spaima în „portocale”. Navas stă şi la originea imensei ocazii a lui Villa, un şut scos ca prin minune de Heitinga. Offf! Dramatismul creşte, gesticulăm din ce în ce mai des, vrem să urlăm de bucurie, dar deznodământul se amână. Paharele de bere se golesc încet-încet, dar nu ne domolesc setea de goluri. Fabregas ne ridică în picioare, însă ratează o ocazie mare cât… Spania în prelungiri, Olanda e timorată şi dură în acelaşi timp, Heitinga e eliminat justificat. Nu ne dorim lovituri de departajare. Ar fi păcat să avem parte de o loterie a şuturilor după un meci pe care Spania l-a dominat. Mai sunt cinci minute… patru…. Gooooooool! Nici nu mai ţinem numărul decibelilor scoşi, urlăm mai ceva decât Camacho, în sfârşit avem dezlegare la bucurie. Gol al barcelonezului Iniesta, după o pasă a… catalanului Fabregas. Tot Iniesta, cel care a salvat-o şi pe Barcelona în 2009, la Londra. Viva Espana! Zgomotul terasei atinge paroxismul. Nu mai e loc de minuni. Jubilăm. Spania câştigă pentru că merita, pentru că arta spaniolă trebuia să învingă forţa olandeză. Spania a încântat. Mi-au plăcut mult la acest Mondial sprinturile lui Sergio Ramos şi replierile sale în apărare, forţa şi determinarea lui Puyol, pragmatismul lui Villa, magia lui Iniesta (după mine, cel mai bun jucător), constanţa şi siguranţa lui Xavi şi Pique, calmul lui Casillas şi multe multe altele. După „Epoca de Aur” din vremea lui Carol Quintul, Spania trăieşte acum „Epoca de Aur” fotbalistică, cu cea mai bună generaţie văzută vreodată. O Spanie mai unită ca niciodată, în care Barcelona, Madridul şi Sevilla au coabitat de minune. Fără a fi subiectivi, trebuie să recunoaştem că FC Barcelona a fost „fruncea” la „naţională”, jucătorii ei marcând absolut toate golurile Spaniei şi făcându-i pe adversari să părăsească… roşii de furie şi de neputinţă terenul. Spania e pur şi simplu cea mai bună, cea mai frumoasă şi nimeni nu poate contesta asta. Espana, mas que un equipo, mas que un pais.