Oare ce zic sfinţii de înghesuielile „religioase”?

Marele Malraux spunea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Dacă scriitorul francez ar mai fi trăit şi ar fi venit în România atunci când e hramul vreunei biserici sau vreo mare sărbătoare religioasă, probabil că s-ar fi crucit de înghesuielile „religioase”, de miile de oameni pretinşi iubitori de Dumnezeu care se calcă în picioare şi se lovesc ca să atingă mai repede o raclă sau o icoană. Aşa a fost şi lunea trecută la Mânăstirea Curtea de Argeş. Femei cu feţe transfigurate şi cu baticuri strânse mai aveau puţin şi se încăierau pentru a fi mai aproape de moaşte, de parcă o simplă atingere le-ar fi schimbat viaţa şi le-ar fi oferit vreun permis pentru un colţ de Rai all-inclusive. Oare acele femei parţial bigote, oare acei oameni care stau la coadă la credinţă vin în biserici şi într-o zi normală? Probabil că nu. Pentru ei, credinţa e numai la ocazii, pentru ei credinţa e numai atunci când e îmbulzeală. Pentru un om normal, credinţa ar trebui să fie oricând, nu numai la sărbători şi în niciun caz cu pupături în exces pe icoane. La Curtea de Argeş, moaştele Sfintei Filofteia pot fi atinse în orice zi, fără balamuc, fără cozi. Numai că unii sunt probabil agorafani şi pentru ei (pseudo)credinţa se manifestă doar la grămadă. Dacă ar fi să îl parafrazez pe Malraux, eu aş zice că secolul XXI este religios-mercantil. Credinţa sufletească are un procent din ce în ce mai mic în faţa credinţei comerciale. Mulţi cumpără baxuri de cărticele religioase, icoane, calendare sau cruciuliţe sperând că astfel Dumnezeu le va arunca din ceruri noroc cu baxul şi că le va rezerva şi un loc în lojele de dincolo de nori. Credinţa cu har e o specie pe cale de dispariţie. Şi ce să mai ceri de la credincioşi când atât de mulţi preoţi şi-au făcut averi peste averi, cu maşini de lux, vile apartamente, conturi în bănci, totul din contribuţiile enoriaşilor la nunţi, botezuri, înmormântări şi nu numai. Credinţa se plăteşte din ce în ce mai scump.  O întrebare mă frământă: oare ce zic sfinţii de înghesuielile „religioase” din Argeş şi din România? Probabil că de sărbători sfinţii pleacă deasupra altor ţări, unde oamenii nu sunt farisei şi bigoţi şi unde preoţii nu slujesc mai mult banul decât pe Dumnezeu.