Tag Archives: Palm

Degustare de bere de foarte bun… gust la Beermingham

Îmi place berea, pe care, ca şi Chinezu, o consider o licoare minunată din foarte multe puncte de vedere şi o încântare pentru papilele gustative. Iar în ultimii doi ani am început să caut să descopăr diferite tipuri de bere şi să le descopăr tainele, ingredientele şi poveştile. Iar un eveniment de prezentare şi degustare a berii nu poate fi decât o încântare pentru un pasionat de asemenea licori. Aseară, băieţii de la Beermingham (o berărie plină cu bere străină de calitate!) au organizat un asemenea eveniment, la care au invitat ziarişti şi bloggeri. O degustare cu adevărat de bun gust a unor beri europene de renume din Cehia, Germania, Anglia, Scoţia şi Belgia. Şi, bineînţeles, un prilej de socializare cu amicii din mass-media şi blogosferă, i-aş menţiona aici pe Geocer, Adrian Enache şi Adrian Vasiliu. O atmosferă foarte plăcută într-un cadru intim şi deloc zgomotos, deşi situat la doi paşi de centrul Piteştiului. Iar gazdele – Bogdan Georgescu şi Costin Munteanu – au dovedit încă o dată că sunt fini cunoscători şi foarte documentaţi în atât de numeroasele tipuri de bere. Am avut ocazia să degustăm opt dintre cele aproape 60 de sortimente de bere comercializate la Beermingham. Iar degustarea, avându-l drept maestru de ceremonii pe Bogdan Georgescu, a început cu o bere cehească – Jezek, un pils uşor şi plăcut. A urmat o surată tot din Cehia, un bock (Primator Excluziv) tare (7,5% alcool) şi în care malţul se simţea puternic. Am sărit graniţa ţărilor cu tradiţie în bere şi am ajuns apoi în Germania, unde am agitat, mirosit şi gustat (ca să respectăm tradiţia unei degustări ca la carte) un alt bock (Andechs Bergbock Hell) destul de tare, însă mai plăcut la gust decât Primator. Ca amator de bere nefiltrată, am apreciat şi un Andechs weiss.

Kasteel, je t’aime! 

Am trecut apoi… Canalul Mânecii şi am schimbat radical paleta de gusturi, combinaţii şi arome: două beri amărui şi fructate – un English Pale Ale (London Pride) şi India Pale Ale (bere scoţiană Twisted Thistle IPA). Iar cei de la Beermingham au lăsat ce e mai bun la final, „pour la bonne bouche”, vorba francezului. Aici am avut marea surpriză a gustului special. Două beri belgiene sofisticate şi complexe. Mai întâi, o… „blondă” încântătoare – Palm, cu un gust cât se poate de plăcut şi fresh, total diferit faţă de orice bere blondă băută până acum. Iar berea finală a fost „regina” incontestabilă, o bere brună excepţională (nu mă dau în vânt după berile brune, dar asta m-a cucerit), dulce şi cu o aromă superbă care te îmbată dinainte de a o gusta. Este vorba de o Kasteel Donker (11% alcool), o bere belgiană încântătoare, de savurat gură cu gură … o eternitate şi în niciun caz de dat peste cap din 2-3 înghiţituri. Altfel spus, Kasteel, je t’aime!  A fost o degustare care a reconfirmat faptul că Beermingham este o berărie cu adevărat specială, un must-go obligatoriu pentru orice pasionat al berii de calitate.  Am ajuns acasă după mai bine de o oră şi jumătate, iar gustul şi aroma de Kasteel Donker au persistat până aproape de miezul nopţii, exact ca un parfum fin şi unic de care nu vrei să te mai desparţi. Beermingham, I’ll be back!