Barcelona, se poate sa ne adopti?

 

„Who wants to live forever” suna atat de… etern si impresionant una dintre operele muzicale (hit ar fi prea prozaic spus) ale lui Freddie Mercury. Who wants to live forever? Probabil ca locuitorii Barcelonei, un loc in care paradisul si-a deschis zeci de sucursale pe termen nelimitat. Am ales Barcelona ca destinatie pentru miniluna de miere de 10 nopti inca de acum opt luni si nu am regretat nicio clipa alegerea facuta. Iar cum Barcelona nu e un oras in care sa te duci nedocumentat ca la all inclusive, am facut traseul defalcat pe zile inca din luna iulie. Si da, recunosc deschis, Barcelona e all inclusive… in ceea ce priveste arta, spectacolul, caldura (si la propriu si la figurat) si magia. Mai recunosc ceva: am asteptat intalnirea cu Barcelona cu foarte mare nerabdare. Ba m-am documentat atat de mult incat am ajuns sa vizualizez si sa visez traseele si zonele inca dinainte de a ajunge in capitala Cataluniei. Si am ajuns. Pe 29 septembrie (la doua zile si jumatate de la nunta de… nunta de la „Regat”), la ora locala 11.30, dupa un zbor impecabil cu cei de la Tarom, fara turbulente si sincope. Chiar daca nu e atat de modern si extins ca „Charles de Gaulle”, aeroportul din Barcelona il bate pe colegul lui parizian la orientare si indicatoare. Comparativ cu Otopeni, unde transportul pana in Bucuresti e o compilatie nu foarte stralucita de microbuz si tren, aeroportul din Barcelona e de 10 stele la capitolul conexiuni cu orasul. Poti alege sa iei trenul spre centrul orasului, Aerobusul (un autobuz mai lung, prevazut si cu locuri pentru bagaje si care are mai multe statii centrale, costa doar 4,25 euro) sau taxiul. Totul, civilizat cat cuprinde. Desi multi recomanda cartea T10, noi am ales un abonament de 5 zile pe toate mijloacele de transport, abonament ce costa 23,10 euro si cu care ai acces inclusiv al trenul care merge de la si spre aeroport.

Parca toate natiile isi dau intalnire la Barcelona, inca de la aeroport. Americani, olandezi, francezi, italieni, portughezi, brazilieni, englezi, irlandezi, japonezi, chinezi, si asta ca sa enumar numai natiile cel mai bine reprezentate numerico-turistic in Barcelona. Orasul e un Turn Babel fermecator (scuzati oximoronul) in ceea ce priveste turistii. Iar la marketing turistic, Biroul de Turism al Barcelonei straluceste mult de tot. Prin toate zonele importante sunt birouri de informare turistica, dotate cu toate cele necesare calatorului, de la harti si pliante, pana la bilete la muzee si abonamente la transportul in comun. Iar la transportul in comun Barcelona e probabil pe primul loc in Europa la claritatea, vizibilitatea si hartile statiilor si traseelor. Ne-am convins pe propria piele dupa ce ne-am luat abonamentele de la un ghiseu de informare din aeroport si am luat trenul pana la statia Sants. Iar de acolo metroul (linia verde L3, preferata mea) pana la Poble Sec. De cum am iesit din statia de la Poble Sec, am avut senzatia de deja vu. Peste strada (in fapt, bulevardul Paral-lel, unul foarte aglomerat si animat) se vedea silueta hotelului nostru – Silken Concordia, flancat de alte imobile. Da, mai vazusem hotelul nostru, insa nu live, ci pe Google Maps. Si de la supradoza de documentare mi se parea totul cunoscut. Ne-am convins in premiera la receptie de beneficiile rezervarilor pe booking.com. Am platit exact pretul afisat in momentul in care facusem rezervarea, iar atunci cand i-am solicitat receptionerului o camera cu vedere la strada (asta e, suferim amandoi nu de agorafobie, ci de agorafilie) a schimbat imediat camera initiala care ne fusese repartizata. Etajul 7, camera foarte spatioasa, zgomotul bulevardului se aude perfect, am ajuns la Barcelona. Si desi au fost unii care ne-au recomandat sa ne petrecem luna de miere la Barcelona numai in… camera, am facut exact pe dos si am colindat Barcelona inca din prima zi, atat „per pedes” cat si „per metro”.  In statiile de metro e si mai cald ca afara, in schimb in metrourile propriu-zise aerul conditionat functioneaza impecabil. O prima remarca facuta pe Rambla Catalunya, ruta de plecare a expeditiei noastre matrimoniale: in Barcelona sunt sute de cladiri de locuinte care arata a opere de arta, toate imbinandu-se perfect cu atat de placuta vegetatie mediteraneana si cu cele 35.000 de magazine pestrite si animate din orasul cu 3 milioane de locuitori. Mergem pe jos de parca nu am fost niciodata obositi, admiram, pozam si pulsam deja la ritmul vietii Barcelonei. Nici nu ne dam seama cand pasii ne aduc in Plaza Catalunya, locul unde toata lumea isi da parca intalnire, iar complexul comercial Corte Ingles (doar 7 etaje acolo, de gust) are clienti cata frunza cata iarba. Intram putin acolo, de acomodare, nu avem chef de shopping inca din prima dupa-amiaza. Intram si pe atat de celebrul si laudatul bulevard Rambla, care la prima vedere te oboseste prin agitatia pestrita. Insa incet-incet forfota de pe Rambla te cucereste si sfarsesti prin a te lasa contaminat de bunavoie de spiritul bulevardului lung de un kilometru si care se termina la cateva zeci de pasi de Marea Mediterana, in fata statuii lui Cristofor Columb. De-o parte si de alta a Ramblei, monumentele se dezvaluie unul cate unul, fie ca sunt la strada sau pe o straduta care da in bulevard. Am vrea sa vizitam palatul Guell (a fost casa contelui Guell, cel care a fost Mecena pentru uriasul Gaudi), insa programul de vizitare s-a terminat la ora 14.30. Vedem pe exterior Gran Teatre del Liceu (locul de unde s-au lansat mari vedete spaniole, in frunte cu Montserrat Caballe)  si Palau de la Virreina, iar apoi ajungem in piata Boqueria, unde simturile olfactive si gustative sunt puse la grea incercare. Sutele de standuri impecabil si geometric aranjate sunt tot atatea ispite culinare, de la sucurile naturale vazute si nemaivazute si tavitele cu fructe exotice (la preturi mici inainte de inchiderea pietei) pana la feliile de jamon taiat incredibil de subtire si carnatii catalani embotits. Da, miroase bine de tot a Barcelona.  Facem o escala la Centrul de Arta Santa Monica (un spatiu modernist, dar care nu te cucereste) dupa care ajungem la statuia lui Columb. Nu putem rata o ascensiune interna cu liftul pana la 60 de metri inaltime, de unde avem o panorama serala incantatoare, cu colina Montjuic in dreapta, marea si portul in fata, buleveradul Columb strajuit de palmieri in stanga si Rambla in spate. Un personaj foarte pitoresc e si liftierul, un tanar cu parul cret care pare sa stie cutumele si produsele din toate tarile. La urcare, afland de unde suntem, vorbeste de tuica si sarmale, iar la coborare le spune unor turisti brazilieni ca a baut cu o seara inainte niste caipirinha si ca i-ar placea sa dea o raita pe Copacabana.

Incet-incet, prima zi la Barcelona devine noapte. E timpul sa revenim la hotel. Ne mai asteapta multe, foarte multe de vazut. Spectacolul adevarat de abia de a doua zi va incepe.

Nu prea am somn. Dar nici nu sunt foarte obosit. Asa mi se intampla mereu peste hotare. E o agitatie nemaipomenit de pozitiva. O fi luna de miere, dar ma scol la 8 dimineata si revad traseul pe care il avem de facut. Si cum cine se scoala de dimineata departe rau ajunge, mergem vreo 40 de minute cu metroul (tot linia verde L3) pana la statia Mundet si apoi inca vreo 10 minute pe jos pentru a ajunge la Parc del Laberint d’Horta, aflat in nordul Barcelonei, la doi pasi de un campus universitar. Privelistea e superba. De sus, ai senzatia ca te afli la Poiana Brasov. Parcul, care nu e asa de vizitat de turistii straini, desi e o incantare, este cel mai vechi din Barcelona si a fost creat in secolul al XVIII-lea de catre marchizul Joan Antoni Desvalls i d’Ardena, iar in secolul al XIX-lea a fost extins, avand acum o gradina in stil neoclasic si una in stil romantic. Un rai verde care se intinde pe 9,1 hectare, cu chiparosi, basoreliefuri in stil grec, un pavilion dedicat celor noua muze ale antichitatii, terase si mai ales un incantator labirint in care ne-am ratacit si noi cu placere un sfert de ora.

Ziua a continuat cu un alt parc, cel mai cunoscut din Barcelona, unul dintre locurile care ne-a impresionat cel mai mult. Parcul Guell, creatie a aceluiasi inegalabil Gaudi, este un loc in care te cuprinde instantaneu fericirea. Verdeata multa, terasa cu mozaicurile atat de speciale, palmieri, totul cu o geometrie fabuloasa, alei incantatoare, porumbei, mii de oameni, casute desprinse parca din povesti si bineinteles cunoscutul dragon multicolor cu care lumea se inghesuie sa se pozeze precum cu un megastar. Parcul Guell e un loc in care iti doresti sa te pierzi, sa devii atemporal… Minunat, pur si simpu minunat. Liniile arhitectonice sunt mai mult decat originale, o adevarata incantare perpetua. Am stat mai multe ore aici si am colindat zona cu mare placere.

Urmatorul obiectiv este situat in cea mai bogata zona rezidentiala din Barcelona – Pedralbes. Manastirea Pedralbes, fondata in 1326 de catre regina Elisenda de Montcada, te cucereste cu curtea interioara in care palmierii si arcadele iti dau o senzatie subita de beatitudine si liniste interioara. La manastirea Pedralbes ne-am imprietenit si cu doi pensionari simpatici si vorbareti din Texas, care se aflau intr-un sejur de… trei luni la Barcelona. Ii invidem.

De altfel, toata zona Pedralbes este o incantare. Pe bulevardul Pedralbes blocurile sunt extrem de elegante, nu au foarte multe etaje, au in schimb balcoane mari si sunt inconjurate de palmieri.

Am coborat apoi la Palatul Regal Pedralbes, o alta incantatoare opera arhitectonica, cu o curte plina de chiparosi, pini, magnolii, palmieri si chiparosi. Barcelona are atatea bucati de Rai… Palatul regal adaposeste acum trei muzee, de ceramica, arte decorative si textile. Ca detaliu de culoare, curtea Palatului regal a gazduit in 1997 petrecerea data cu ocazia nuntii Infantei Cristina a Spaniei cu handbalistul Inaki Urgandarin.

De la Palat am coborat spre o alta tinta foarte asteptata, mai ales de mine: stadionul Nou Camp al celor de la FC Barcelona. Daca Messi, Iniesta si compania stau 90 de minute aici, eu am stat 120 (plus vizita la muzeu si megastore) si m-am bucurat ca un copil mai mare. Am si uitat sirul fotografiilor. Ba mi-am molipsit si sotia cu entuziasmul microbistului infocat. Nou Camp e un monument in fata caruia nu poti sa ramai in niciun caz „nemuritor si rece”.

A treia zi am inceput-o la… spital. Nu, nu va ganditi la cine stie ce gripa ori alta maladie. Din fericire, Barcelona te baga in boala numai la figurat. Da, am inceput ziua la un spital, cel mai frumos vazut vreodata, aflat la numai 20 de minute de mers pe jos fata de Sagrada Familia. Este vorba de Hospital de la Santa Creu i de sant Pau, o opera de arta in cel mai adevarat sens. Un spital, construit la inceputul secolului XX in care se fac operatii si consultatii, dar care pe afara pare un palat.  

Am mers la Barcelona din minunatie in minunatie. Sagrada Familia te copleseste prin arta unica a lui Gaudi, prin miile de detalii, fresce si arabescuri. Chiar daca in interior e… santier pana in 2030 (Sagrada se finanteaza exclusiv din biletele de intrare), impresiile sunt atat de puternice incat molozul din centru si schelele nu te mai deranjeaza. Sagrada Familia te sedeaza parca artistic. Am mers apoi pe jos spre La Pedrera si am vazut si exterioarele a doua cladiri superbe – Palau Macaya si mai ales Casa de las Punxes, ambele inchise publicului.

Ne-au placut mult si exteriorul si acoperisul de la Pedrera si mai ales Casa Battlo cu interiorul sau ondulat, original, ca si hornurile cu mozaicuri de pe acoperis. Casa Battlo iti creaza o senzatie de vraja, ca si cum Gaudi ar fi prezent undeva in eter si ar dirija totul cu o bagheta magica. De altfel l-am vazut si pe Gaudi la casa Battlo. Sub forma unei holograme. Aceeasi senzatie de magie am resimtit-o si intr-o incapere de pe acoperis, unde o mica arteziana care se reflecta pe acoperis, dublata de sunetele apei iti da senzatia ca apa se revarsa de pe pereti pe tine. Gaudi e Barcelona. Barcelona e Gaudi. Aproape peste tot. Iesind din Casa Battlo, am prins o ploaie de scurta durata (a mai fost o ploaie in ziua plecarii, tot scurta) in zona Passeig de Gracia. Insa stropii nu ne-au facut sa fugim la metrou si la hotel. Am intrat in cateva magazine, iar cel care ne-a cucerit prin originalitate a fost fara indoiala Desigual. Un magazin cu imprimeuri si croieli originale cat cuprinde, cu amestecuri ingenioase de culori si modele pe haine, dar si cu preturi destul de mari. Originara din Barcelona, reteaua Desigual are vreo 20 de magazine in Spania, unul in Italia (langa Parma) si unul in Portugalia (aproape de Lisabona).

Ziua de vineri 2 octombrie va fi una pe care nu o vom uita vreodata. O zi magica cat cuprinde. Dis de dimineata am luat trenul R5 din Plaza Espanya in directia Montserrat, locul unde se afla una dintre cele mai impresionante manastiri din lume, atestata inca din secolul X. Am avut noroc – ca in fiecare dintre zilele petrecute in Barcelona – de o vreme incantatoare, cu temperaturi de 27-28 de grade. Manastirea Montserrat se afla pe muntele cu acelasi nume, la 60 de kilometri de Barcelona. Cu trenul se merge numai pana la statia Monistrol, iar de aici iei funicularul pana la manastire. Mergand pe coama muntelui, ai in fata o panorama superba, cu o parte din Catalunia. Peisajul te face sa iti uiti cuvintele, sa te bucuri vizual cat cuprinde si sa iti incarci sufletul cu mii de imagini de neuitat. Odata ajuns la manastire, ramai cu gura cascata de atata frumusete si maretie. Pentru o clipa am avut senzatia ca parca ma aflu in filmul „Numele trandafirului”, in varf de munte, intr-o atmosfera monahal-turistica. Ne-au impresionat mult la Montserrat sutele de turisti in scaune cu rotile, toti cu priviri fericite si cuprinsi de bucuria clipei. Si la manastirea Montserrat, marketingul turistic e la inaltime, cu mai multe magazine pline de mii de suveniruri, de la statuete de toate marimile cu Fecioara Maria neagra si ciocolata cu sigla manastirii pana la magneti, tricouri si carti. O nota foarte buna si pentru muzeul Montserrat, ale carui picturi (inclusiv de Renoir si Sisley, o incantare, mai ales ca impresionismul e curentul meu favorit alaturi de Ranastere) ne-au placut mult mai mult decat cele de la Muzeul National de Arta Catalana. E atat de frumos la Montserrat incat nu mai faci distinctia intre oniric si realitate. Am stat la coada aproape o ora pentru a vedea celebra Madona neagra sau „La Moreneta”, dar a meritat.  Din secolul al XIX-lea, ea este sfanta patroana a Catalunyei. Absolut superba este si basilica, unde am avut sansa sa ascultam corul de copii de aici, unul dintre cele mai cunoscute de acest gen din Europa. Basilica era arhiplina, iar vocile angelice te lasau fara grai si te faceau sa-ti doresti sa se inventeze elixirul nemuririi mai repede. La manastirea Montserrat, pana si cladirile se imbina intr-o armonie uluitoare. Totul e forma, arta, credinta si asta in mijlocul muntelui. Frumusetea naturala a locului merita toate superlativele. Am urcat cu funicularul si mai sus, pe Sant Joan, de unde aveai o alta panorama uluitoare, cu natura in toata splendoarea ei. Ne-am despartit cu greu de Montserrat cand dupa-amiaza mai doua ore si ii preda stafeta serii. La Barcelona ne mai astepta ceva la fel de impresionant: fantanile magice din Plaza Espanya, de la poalele Palatului Montjuic (Muzeul National de Arta Catalana). Desi spectacolul de apa, culoare si muzica urma sa inceapa la ora 19, mii de oameni venisera cu mult inainte si se asezasera cuminti pe trepte, pe jos, pe la terase, in fata fantanii, chiar si prin copaci. Pana sa ajungem la fantani, am trecut pe langa cele doua turnuri venetiene, construite dupa modelul italian. Iar ce am vazut ne-a coplesit pe amandoi. Fantanile magice de la Montjuic sunt niste adevarati giganti pe langa fantana de la Pitesti, care pare una second hand pe langa surata din Barcelona. Si care nu a costat un milion de euro… Mai mult, mecanismul fantanilor magice de la Montjuic dateaza din 1929. Am trait in acea seara, la cativa pasi de fantani, cele mai puternice si emotionante senzatii din tot sejurul, atunci cand pe acordurile celebrei „Barcelona” interpretate de Freddie Mercury si Montserrat Caballe jeturile de apa urcau la mai bine de 20 de metri in aer, si se imbinau fantastic cu jocurile de lumini si culori aflate parca in puterea unui Merlin contemporan. Am trait niste senzatii fantastice in fata carora nicio hiperbola nu e desueta.

La Barcelona e bine din toate punctele de vedere. Transportul in comun e ieftin, mancarea e ieftina (mai ales la reteaua de supermarketuri Consum, vreo trei erau pe o raza de 500 de metri in jurul hotelului nostru), la restaurantele de pe stradutele laturalnice meniul zilei costa intre 7,6 si 11 euro. Am mancat la mai multe asemenea restaurante si ne-am lasat contaminati de farmecul culinar local. Si cum de la hotel pana la mare erau doar doua statii de metrou (Paral-lel si Drassanes) si mall-ul Maremagnum era la o aruncatura de bat si de privire de statuia lui Columb, am mers acolo de vreo 7-8 ori si la cumparaturi si la restaurantul Fresc Co, unde pentru 9,5 euro (pana in ora 18) sau 9,95 euro (seara si in week-end) mananci cat poti in regim de bufet suedez. Si pentru ca tot am adus vorba de Maremagnum, nu pot sa nu vorbesc si despre shopping. La Barcelona ai ce cumpara din aproape orice cartier. Cred ca am vazut cel putin 200 de magazine de suveniruri si alte cateva mii de moda. Nu aveam cum sa intram in toate decat daca ziua ar fi avut cumva 1001 de ore. Apropo de magazinele de suveniruri, foarte multe sunt patronate de indieni si iranieni, multi dintre ei destul de insistenti cu clientii si gata sa negocieze si un sfert de ora pretul. Cel mai mult ne-a placut patronul indian al unui magazin de suveniruri situat la doi pasi de Rambla (am fost la acel magazin in ultima seara), un patron care stia vreo cinci limbi straine si care era foarte calm si zambitor. Patronul indian nu a fost deloc insistent, ci ne-a lasat sa „rasfoim” produsele dupa pofta inimii si ne-a ajutat discret atunci cand am avut nevoie. Chiar asa, cate magazine adevarate de suveniruri sunt in Romania? Foarte, foarte putine. Iar la marketing turistic Romania e penibila, desi are multe locuri cu care se poate mandri.

Sa uitam pret de cateva randuri sau chiar mai multe de Romania si sa revenim la miniluna de miere de la Barcelona.

Am inceput sambata de 3 octombrie in nordul Barcelonei, pe Torre de Collserola. Un turn aflat pe dealul Tibidabo, la 560 de metri deasupra nivelului marii si unde ajungi dupa ce schimbi trenul, funicularul si un incantator mic autobuz de cartier (Bus del Barri). Foarte buna idea Primariei Barcelonei de a introduce aceste Bus del Barri in cartiere pe stradute mai stramte sau mai greu accesibile, acolo unde autobuzele normale s-ar descurca mai greu. Si accesul pana la Torre de Collserola e o miniaventura. Ajungi la baza turnului dupa ce mergi pe o poteca neasfaltata si ascunsa parca de vizitatori. Turnul are nu mai putin de 13 etaje, accesul publicului fiind permis doar la etajul 10, de unde vezi o panorama de 360 de grade a Catalunyei si Barcelonei care pare de-a dreptul ireala. Din Torre de Collserola poti vedea inclusiv manastirea Montserrat atunci cand nu e ceata. Din turn am coborat dupa mai bine de o ora si am ajuns din nou aproape de capatul bulevardului Rambla, unde aveam intalnire cu Bill Clinton, Fidel Castro, Velasquez, Gaudi, Greta Garbo, Henric al VIII-lea si… J.R. Cu totii ne asteptau, insa nu in carne si oase, ci in haine si… ceara. Situat la doi pasi de Rambla, Muzeul de Ceara din Barcelona este un loc care cu siguranta merita vizitat. Un spatiu cu zeci si zeci de personalitati, unde te asteapta inclusiv o experienta… submarina. Mai multe nu va dezvalui de acolo. Mergeti sa vedeti.

Din Muzeul de Ceara am hoinarit apoi in labirintul de strazi vechi din Barri Gotic si ne-am odihnit cateva clipe in Placa Reial, unde palmierii, fatadele cladirilor si terasele foarte animate te fac sa te simti in largul tau. Ziua am incheiat-o cu o plimbare cu Golondrinas de-a lungul tarmului Barcelonei. Un vaporas cu turisti de pe toate continentele si pe care patru turiste din Brazilia au facut poze in exces (sa tot fi fost vreo cateva sute) pe tot parcursul plimbarii acvatice ce a durat o ora si jumatate.

Nici duminica nu am facut rabat de la plimbarile si vizitele in ritm sustinut. Mai ales ca, fiind prima duminica din luna, era intrare gratuita la mai multe muzee cunoscute din oras. Am ajuns din nou in Plaza Espanya. Fantanile magice isi luasera un respiro, era prea dimineata, lume putina, dar tot aveam ce vedea. Am urcat pe terasa Muzeului National de Arta Catalana (MNAC), de unde iar am degustat o priveliste mirifica a Barcelonei. Un muzeu interesant, impartit pe mai multe sectiuni, mai ales ca arhitectura si cu un amfiteatru central superb, MNAC gazduieste foarte multe picturi si sculpturi ale artistilor catalani, dar si creatii de Picasso, Velasquez, Zurbaran, Fragonard, Rubens si El Greco.

In mod paradoxal, cel mai dificil de gasit obiectiv de gasit a fost muzeul Picasso. Asta si pentru ca este situat pe o straduta inghesuita si nu e marcat foarte clar. Pana sa ajungem la… Picasso, am mers la Santa Maria del Mar, o incantatoare biserica din secolul XIV unde foarte multi catalani se casatoresc. Pentru a vedea muzeul Picasso (si aici era intrare gratuita) am stat aproape o jumatate de ora la coada pe o straduta veche si foarte atragatoare arhitectonic. Chiar daca nu am putut poza ori filma (interzis cu desavarsire), am admirat sute de creatii ale genialului pictor spaniol. A fost muzeul unde am intalnit cea mai mare aglomeratie.

M-am simtit din nou ca un copil, de data aceasta la Muzeul Maritim, unde am putut vedea inclusiv o replica in marime naturala a galerei regale a lui Juan de Austria, nava principala a Sfintei Aliante in batalia de la Lepanto din 1571. Tot la Muzeul Maritim am vazut copii la scara redusa dupa cele trei caravele cu care Cristofor Columb a ajuns in America, precum si o macheta a unui sat spaniol de pescari.

Pe 5 octombrie am colindat numai zone apropiate de mare, punctul de plecare fiind Arcul de Triumf aflat inaintea Parcului Ciutadella, loc in care am vazut si imortalizat mai multi pensionari entuziasti care jucau petanque. De aici am ajuns la originalul Muzeu al Ciocolatei, unde biletul de intrare era chiar o… tableta de ciocolata. Toate exponatele erau din ciocolata, de la Asterix si Obelix, Bambi si Bart Simpson pana la toreadori si tauri. Dulce muzeu, si la propriu si la figurat. Ne-a placut mult Gradina Zoologica si mai ales delfinariul, unde am vazut doi delfini incredibil de agili si acrobati. Un preludiu foarte reusit pentru vizita care avea sa urmeze la Acvariul din Barcelona. Desi intrarea aici e scumpa (17 euro), lumea sta cuminte la coada mai bine de o jumatate de ora. Si chiar ai ce vedea, in special prin acel tunel transparent din sticla in care rechinii si pisicile de mare trec pe deasupra ta ca intr-un spectacol a la Cousteau.

A venit seara si odata cu ea un alt loc despre care avem si acum numai impresii la superlativ. Facusem rezervare cu doua luni inainte la Tablao Cordobes, cel mai prestigios local de flamenco din Barcelona (fondat in 1970) pentru a vedea un spectacol de profil. Si a meritat cu varf si indesat. Am stat chiar langa scena unde pantofii dansatorilor au lasat de-a lungul anilor mii de urme. Am vazut o ora de ritm incandescent, de culoare, pasiune, arta, miscare, creativitate, intr-un cuvant flamenco autentic cat cuprinde. La flamenco nu poti sa faci playback. La flamenco traiesti, dansezi, te misti intr-un ritm inegalabil in ritm de chitare si de batut sacadat din palme. Ora petrecuta aici ni s-a parut ca a trecut prea repede. Am fi fost in stare, atat eu cat si Carmen, sa mai stam pana dimineata si sa admiram iar si iar flamenco non-stop, sa dam din picioare, sa aplaudam, sa pozam si sa gustam din cand in cand dintr-o cupa de sangria. Ce seara! Ce dansatori! Ce momente!

Am dedicat o zi intreaga vizitarii colinei Montjuic, ajungand mai intai sus de tot, pe terasa castelului Montjuic si coborand apoi intr-un parculet cu o minicascada superba, parculet aflat chiar langa Fundatia Joan Miro. Am luat unul dintre autobuzele care circula pe Montjuic si am ajuns si la Stadionul Olimpic de 65000 de locuri, unul dintre locurile de desfasurare ale Olimpiadei din 1992. In apropiere era si Muzeul Olimpic, un loc care nu trebuie ratat de fanii sportului in special si ai Jocurilor Olimpice in particular. Foarte aproape de intrare, am vazut un panou care ne-a umplut de mandrie si unde era prezentata Nadia Comaneci, prima sportiva din istorie care a luat nota maxima la Jocurile Olimpice. Spaniolii au un cult pentru Juan Antonio Samaranch, cel care a fost ani buni presedintele CIO si i-au dedicat o intreaga sala in acest sens.

Tot pe Montjuic am fost si la Poble Espanyol sau pe romaneste la Muzeul Satului Spaniol, un loc unde sunt reproduse strazi si case din toate regiunile Spaniei, din Andaluzia si Aragon pana in… Catalunya. Si – lucru interesant – fiecare casa are propriul magazin de suveniruri si obiecte de artizanat. Iar la magazinul de bijuterii de Toledo (o minunatie, cel mai frumos magazin de bijuterii vazut)am zabovit cel mai mult impreuna cu Carmen si am si facut o „aprovizionare” pe masura. Ce nu face omul ca sa isi vada jumatatea fericita? Tot la Poble Espanyol am vazut inclusiv un atelier de sticlarie in marime naturala si in… activitate densa.

Fara sa ne dam seama, luna noastra de miere la Barcelona se apropia de sfarsit. Mai aveam doar doua zile pline de stat si plimbat in oras si fara sa vrem incepeam sa fim cuprinsi deja de nostalgie. Desi nu plecasem, deja ne era dor de Barcelona.

Miercuri 7 octombrie am ajuns mai intai la Antic Hospital de la Santa Creu (unul dintre primele centre medicale din Europa, din secolul XI), plecand din Rambla. Antic Hospital de la Santa Creu gazduieste acum Scoala de Arte Massana, Biblioteca Nationala Catalana (a doua ca marime din Spania) si expozitii de arta, iar curtea sa interioara este un loc popular pentru lectura sau luat pranzul. Inainte de a ajunge la Catedrala din Barcelona am mai poposit intr-o curte interioara incantatoare, cea a Muzeului Frederic Mares.

Catedrala din Barcelona este un alt monument care nu trebuie ratat. Dedicata Sfintei Eulalia, copatroana spirituala a Barcelonei, catedrala te copleseste cu totul. Trupul Sfintei Eulalia se afla intr-o cripta din catedrala. Iar pentru ca zona in care se afla cripta sa se lumineze, trebuie sa introduci o moneda de un euro intr-o fanta. Un detaliu interesant: intr-un tarc din curtea interioara a catedralei se afla mai multe gaste… naturale care se scalda in voie. Dupa gastele care au salvat Roma, iata ca am vazut si gastele care ocupa un loc de cinste in catedrala din Barcelona.

O minune a artei este Palatul de Muzica Catalana pe care l-am contemplat minute in sir. O cladire in stil modernist realizata de catre arhitectul Domenech i Montaner la inceputul secolului XX. Impresionanta fatada are decoratiuni bogate, ce incorporeaza elemente din mai multe surse, inclusiv din arhitectura traditionala spaniola si araba. Absolut fermecator acest palat.

Nu ne-am putut abtine sa nu mai mergem o data la Sagrada Familia si sa o admiram, de aceasta data din Parcul Gaudi, dincolo de un mic elesteu. Un cadru idilic, perfect.

Parcul Guell ne cucerise de la prima vedere. Asa ca am decis ca joi, cu o zi inainte de plecarea spre tara, sa mai zabovim aici cateva ore, sa recreem fericirea care ne cuprinsese la prima intalnirea cu parcul lui Gaudi. Am mers mult pe jos, am ajuns inclusiv la Barceloneta, cunoscuta plaja a orasului, unde erau mii de „clienti” la bronzat. Si la cat de calda era apa (afara erau 29 de grade), chiar ne-a parut rau ca nu am luat costumele de baie cu noi. La intoarcere, o noua „sedere” la mall-ul Maremagnum, nu inainte de a trece prin doua siruri de negri care expun zi de zi genti contrafacute Prada sau Dolce&Gabbana, ale caror preturi pornesc de la 25 de euro (in toate cazurile) si ajung dupa negocieri la 17-18 euro. Chiar daca erau contrafacute, gentile aratau foarte bine si aveau multi clienti. Si v-o spune unul care nu e… femeie.

Seara, dupa o sedinta prelungita de cumparaturi in Corte Ingles, am zabovit mai mult in Plaza Catalunya, parca dorind sa prelungim sutele de clipe de neuitat petrecute aici. Nu ne-au tulburat nici indienii care vindeau bere si droguri, nici hotii de buzunare care cautau victime, nici comerciantii ambulanti. Era ultima seara la Barcelona. Ce dur suna „ultima”… Insa vom reveni cu siguranta aici.

Vineri dimineata, inainte de plecare, am vazut o ploaie zdravana afara. Insa in clipa in care am iesit din hotel ploaia s-a oprit ca prin miracol. Inca un miracol, dupa numeroasele miracole artistice si vizuale de aici.

Barcelona, te iubim rau de tot, de nu ne vedem! S-ar putea cumva sa ne adopti?