Despre cel mai scump si necontrolat pseudosupermarket – Primavara

De mai multe luni tot vreau sa scriu despre un asa zis supermarket din Pitesti si de data asta chiar o sa imi astern randurile. Este vorba despre Primavara, intitulat pompos supermarket, desi legal nu are suprafata normala pentru a putea pretinde ca este supermarket si a se compara cu Kaufland ori Carrefour. Problema la Primavara este ca are sute de preturi de-a dreptul aberante care arata mai degraba a preturi de aeroport decat de supermarket. Concret, preturile din Primavara sunt exagerat de mari si umflate, la absolut toate raioanele. Cateva exemple: o sana mare e mai scumpa cu 10-15000 lei vechi fata de un supermarket normal, ciocolatele si napolitanele au preturi cu cel putin 7-8000 lei mai mari si decat intr-un magazin normal, la fel si fructele. O bere PET la 2 litri costa cu aproape 20000 lei mai mult decat in piata… Primavara profita ca e asezat intr-o zona cu mare vad si se joaca cu preturile umflate.  Ne-am bucura ca cei de la Protectia Consumatorului si Consiliul Concurentei sa vina regulat pe aici. Nu de alta, dar e de-a dreptul bizar cum la Primavara sunt tolerate asemenea megapreturi (in sensul negativ). Cine stie, poate ca patronii doresc sa isi scoata parleala fata de chiria platita lunar, chirie despre care se spune prin urbe ca ar fi in jur de 15000 euro. Scump, scump rau, domnule… Dincolo era mai ieftin. De fapt, peste tot e mai ieftin ca la Primavara, patria preturilor tupeiste. Aviz autoritatilor competente.

Lipsa apei calde s-ar asorta cu niste demisii

De aproape o saptamana, Pitestiul nu are apa calda, lucru inadmisibil pentru un oras din Uniunea Europeana, lucru inadmisibil pentru un oras care se lauda cu o mare putere economica. Si mai ciudat e faptul ca niciunul dintre cei vinovati nu isi da demisia, asa cum ar fi fost normal. Tin minte ca de aproape cinci ani citesc promisiuni despre reabilitarea si modernizarea Termoficarii. Vorbe, vorbe… Se cheltuie un milion de euro (cine are garantia ca aceasta este suma reala?) pentru o fantana cantatoare cu program muzical ocazional, iar pentru Termoficare nu se face nimic. De ce? Pentru ca inca suntem departe de lumea civilizata. Chiar sunt curios daca noul serviciu de termoficare il va prinde in schema de post si pe Iulian Richiteanu. Ar fi culmea si ar fi un mare misto la adresa pitestenilor platitori de taxe si impozite.  Ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi oprit apa calda intr-un orasel din Italia, Germania sau Franta nu o saptamana, ci doar o jumatate de zi? S-ar fi lasat cu demisii si sanctiuni in bloc, fara nicio indoiala. De ce? Pentru ca in Vest contribuabilii sunt respectati. La Pitesti, contribuabilii sunt doar o masa de manevra si de pacalit pentru autoritatile locale. Pana cand?

Si daca Michael nu a murit?

V-ati gandit la varianta asta aproape “S.F.” din clipa anuntului oficial al mortii lui Michael? Cu siguranta ca nu, poate doar ati sperat in vreo minune. Sincer sa fiu, am mici indoieli legate de aceasta moarte. V-ati gandit vreodata ca Michael Jackson are pur si simplu nevoie de o “evadare-bomba” pentru a scapa de imensul stres mediatic si de stresul celor 50 de concerte de la Londra? M-am gandit la asta de mai multe ori in week-endul care a urmat “mortii” sau… mortii lui Michael. Ciudat este si faptul ca inca nu a fost eliberat un certificat de deces.  In plus, la repetitiile desfasurate in L.A. cu o zi inainte de moarte, Michael Jackson era in forma maxima. Iar Joe Jackson, dincolo de conflictele pe care le-a avut cu Michael, nu arata nici cea mai mica urma de tristete. Recent, unul dintre cei mai cunoscuti bloggeri americani, Derek Clontz, vorbeste si el – si degajand o siguranta surprinzatoare – despre faptul ca Michael Jackson nu ar fi mort, ca si-ar fi inscenat moartea si ca s-ar ascunde undeva in Estul Europei, urmand ca dupa o anumita perioada sa se produca cel mai mare comeback din istorie. Voi ce credeti? E Michael Jackson mort sau “mort”?

Si zeii mai mor, nu-i asa?

In aceasta dimineata, mergeam fredonand in gand un hit al lui Michael Jackson – “They don’t care about us”. La 8 dimineata, intr-un ritual de la care nu ma abat de mult timp, am deschis principalele site-uri de stiri. Initial, am crezut ca s-a schimbat calendarul si ca suntem cumva pe 1 aprilie: Michael Jackson a murit!!! Asta e chiar culmea! Cand spuneam Michael, ma gandeam numai la stiri legate de succesul si de concertele lui “sold out”. Stirile dor. Citesc si recitesc site-urile de stiri, ziarele americane on-line, fug pe CNN sperand intr-o dezmintire, o bucata de minune ceva, acolo. Din pacate, e dureros de real. Zeul pop s-a dus, atat de devreme. Chiar nu m-am gandit niciodata ca intr-o zi Michael ar putea sa moara. Nu ii vedeam cuvantul “moarte” in meniul vietii.  I-am ascultat melodiile de atatea ori, i-am invatat videoclipurile pe de rost. A fost un idol muzical pentru mine si pentru multi, multi altii. Multi de tot. Michael Jackson a fost un artist fabulos, un brand mondial. Vestea m-a dat peste cap. A dat peste cap lumea. Este din pacate si va ramane cu siguranta cea mai mediatizata moarte din istorie.  Mai ieri ascultam “Bad” sau “Smooth Criminal” sperand sa-l revedem pe scena, acum vom asculta cu gandul la memoria lui. Cuvintele lui Tommy Mottola rezuma atat de bine ce a reprezentat Michael in istoria muzicii: “In istoria muzicii pop este un triumvirat al idolilor pop: Sinatra, Elvis si Michael, care a definit intreaga cultura… Tot ce a fost sau va fi dupa el nu va mai fi la fel de mare ca el”. Si zeii mai mor, nu-i asa?

Mandru de romanii plecati

De fiecare data cand citesc pe net sau prin vreun ziar de cate un roman care are succes peste hotare, nu pot sa nu ma bucur, nu pot sa nu fiu mandru ca sunt roman, sa nu fiu mandru de romanii mei care sunt de o suta de ori mai apreciati si cunoscuti la altii decat la noi. Asa mi s-a intamplat in aceasta dimineata, cand am citit despre jurnalistul de origine romana Steve Fainaru, care lucreaza la Washington Post si care in 2008 a luat premiul Pulitzer. Steve Fainaru va veni in aceasta luna in Romania. Chiar daca de Romania il mai leaga doar originile, Steve are gene de roman, dincolo de spiritul si educatia de peste Ocean cu care a crescut si s-a format. Aceeasi mandrie o incerc cand citesc de exemplu si despre “Micuta Picasso”, Alexandra Nechita, o artista plastica foarte apreciata in America si nu numai. Ce este trist este faptul ca cei mai multi romani cu care ne mandrim locuiesc si traiesc peste hotare, cu predilectie in America, de la Andrei Serban pana la Nadia Comaneci. Oare cand se va vorbi la superlativ pe mapamond si despre macar 4-5 romani care sa traiasca si sa creeze in Romania. Nu cred ca prea devreme, pentru ca la noi criteriul axiologic conteaza extrem de putin. Afara cu valorile e deviza tot mai impamantenita ! Si la propriu si la figurat…

Depeche Mode, pur si simplu inefabili

M-am bucurat mult cand am auzit ca baietii de la Depeche Mode revin in Romania. Am ratat concertul din 2006, iar in mai sper sa fiu prezent in Parcul Izvor si sa cant “World in My Eyes”, “Personal Jesus”, “Enjoy the Silence” sau “Precious” pana cand ragusesc.  Da, imi plac cei de la Depeche Mode. Imi plac pentru ca nu fac rabat de la calitate, imi plac pentru ca au un sound unic, un farmec inefabil, imi plac pentru ca sunt o mare marca muzicala inregistrata. Ca sa parafrazez ultimul lor album, sunetele formatiei sunt “sunetele universului”.  Intr-o lume in care trupele efemeride sunt o mare moda, Depeche Mode reprezinta un exemplu de constanta la superlativ, un exemplu de MUZICA cu M de la Magic.  Sper ca si organizarea concertului sa fie una pe masura trupei, fara scapari si scaparari balcanice. Fac o mica divagatie acum si spun ca ultimul concert memorabil pe care l-am vazut in ultima vreme a fost (la TV, fac mea culpa) cel al trupei Simply Red, cu ocazia Cerbului de Aur. Am fost uimit atunci de modestia si profesionalismul lui Mick Hucknall, un artist de nota 20. Sper ca si apropiatul concert Depeche Mode sa ma faca sa-l pun in albumul sufletesc cu concerte mari.

Despre hituri romanesti si sounduri occidentale

Recunosc in fata Marii Adunari Nationale a bloggerilor si nebloggerilor ca sunt si raman un melofan. Ma bucura ca in ultimii ani muzica romaneasca incepe sa aiba tot mai mult sound occidental, ca incepe sa produca hituri europene. Of course, aici raman lideri detasati baietii de la O-Zone cu al lor Dragostea din tei ajuns pe pozitii fruntase in nu mai putin 32 de tari. Un exemplu de urmat. Nici Morandi nu sta rau la capitolul promovare internationala. Insa tot un fost O-Zone e la varf si ma refer aici la Dan Balan, alias si Crazy Loop. Melodia Crazy Loop imi place la nebunie si nu s-a perimat deloc in topul personal. Suna bine de tot, e ritmata, te face sa sari pe ring fara sa vrei. Aflu ca din aceasta luna albumul Crazy Loop se va lansa si in SUA in aceasta luna si sper sa aiba cat mai mult succes. Veti zice poate ca sunt intr-o eroare maxima si ca Dan Balan nu e roman, ci moldovean. Da, de acord ca nationalitate, dar Dan Balan vorbeste in romaneste, a scos cele mai importante melodii cu O-Zone in romana si pana la urma si Moldova e o fosta felie importanta din Romania. Dincolo de vocile carcotase, il respect pe Dan Balan pentru ca are succes si peste granite, pentru ca un cover realizat de Rihanna si T.I. dupa piesa lui “Dragostea din tei” a ajuns un hit mondial.

Revenind la hituri romanesti cu sound occidental, cea mai noua revelatie este trupa Zero, cu superba “Sunny Days” (pacat ca nu au ajuns la Eurovision, era cea mai buna piesa). Am vazut prima oara piesa la “Happy Hour”. In dimineata asta am ascultat-o iar la radio. Uitasem cine o canta si instinctiv gandul mi-a fugit la o trupa straina de succes. M-am apucat sa caut versurile pe internet si am redescoperit ca “Sunny Days” e de-a noastra. Felicitari Zero, sunteti de Zece!

De la Zei Americani la Eleganta Ariciului

Neil Gaiman este unul dintre scriitorii mei preferati, nu ascund asta. Imi place felul lui de a scrie combinat cu imaginea lui de rock star al literaturii. Gaiman e expert in marketing literar, e un exemplu de urmat. Ii citisem cartea “Nicaieri” si imi doream mult sa cumpar si “Zei Americani” (aparuta tot la Tritonic), dupa ce citisem cateva zeci de recenzii despre ea in presa americana si in cea romaneasca. La sfarsitul saptamanii trecute, dupa lungi saptamani de amanare, chiar mi-am achizitionat Zeii Americani de la o librarie din Pitesti si – mai mult decat atat – am luat cartea la un superpret – 18 lei fata de pretul oficial de 30 lei. Doar intr-o singura librarie am vazut oferta asta si nu am ratat-o.  Inca nu am inceput sa citesc cartea, urmeaza sa o fac saptamana viitoare. Ma aflu intr-o ipostaza interesanta: am cumparat o carte (Zei Americani) in timp ce citesc o alta (Belle Amie) si ma pregatesc sa cumpar o alta pe care o asteptam cu interes – Eleganta Ariciului de Muriel Barbery.

Sa va spun mai intai despre ce citesc in prezent. E o carte cumparata luna trecuta de la Paris, scrisa de doi jurnalisti foarte apreciati – Michael Darmon si Yves Derai – si se numeste Belle Amie – o aluzie fina la romanul Bel Ami al lui Maupassant.  In Belle Amie, cei doi jurnalisti prezinta ascensiunea rapida si surprinzatoare a ministrului Justitiei din Hexagon – Rachida Dati, o rasfatata a revistelor mondene si o apropiata a presedintelui Sarkozy.  Un destin iesit din comun care ascunde insa multe secrete in spatele povestii oficiale privind ascensiunea doamnei Rachida Dati. O carte scrisa extrem de captivant, foarte documentata si presarata cu multe dovezi de eruditie ale celor doi jurnalisti. Mi-a placut mult cartea, mai am vreo 7-8 pagini de citit din ea. Sunt curios daca vreo editura din Romania va achizitiona in viitor drepturile de traducere.  Si mai sunt curios daca voi vedea intr-un viitor si in tara noastra o carte scrisa asa cum trebuie despre ascensiunea arivista a ministrului X sau Y. Subiecti si subiecte sunt din belsug.  Va avea cineva curajul sa le trateze ca la… carte?

Sa trec acum la urmatoarea carte pe care o sa o cumpar, mai precis Eleganta Ariciului de Muriel Barbery. Aparuta la Gallimard in 2006 si scrisa de o licentiata in Filozofie, cartea s-a vandut in prezent in peste un milion de exemplare (cand vom vedea si noi un roman vanzand atatea carti? Probabil ca atunci cand vom avea marketing literar a la Gaiman). Aparuta recent la Nemira (felicitari pentru acest trofeu!), cartea nareaza povestea unei simple portarese – Renee – care in clandestinitate este o mare iubitoare de arta, o autodidacta in literatura si filozofie, dar care ascunde acest lucru de teama sa nu fie data afara de proprietarii cladirii in caz ca afla ce nivel ridicat de cultura are. In singuratate, Renee se bucura de delicatesele artei.

O carte speciala, iesita din tiparele romanelor din ultima vreme.

Primul interviu

Trecut-au lunile si… am terminat si a doua carte. Inca dinainte de a o scrie, aveam titlul stabilit – “Orasul fara bani”. Un roman total diferit comparativ cu “Pepiniera”, o carte sarita rau din tipare si care sper ca va avea impact. In acelasi timp, sper ca “Orasul fara bani” sa nu dea idei unor dictatori de pe lumea asta… De ce? Cititi cartea si veti afla. Deocamdata am decis sa iau o pauza de vreo doua luni cu scrisul, insa nu si cu inmagazinarea ideilor. Asteptand in continuare ca “Pepiniera” sa vada lumina tiparului – si nu mai e mult pana atunci – am dat deja primul meu interviu legat de proiectele literare, de scris si nu numai, pentru un apreciat site de stiri din Arges – www.bitpress.ro. Un fel de interviu “avant la lettre” care poate fi vizualizat accesand linkul urmator: http://www.bitpress.ro/articole/cultura/2646/a-lasat-presa-pentru-o-cariera-in-literatura.-denis-meraru-a-scris-doua-romane-in-zece-luni.html

Romania are nevoie de o mentalitate tip Anfield

M-am uitat cu mare incantare saptamana trecuta cu mare incantare la lectia de fotbal data de catre Liverpool celor de la Real Madrid. In afara de scor si de arta fotbalistica m-a incantat din nou – a cata oara? – incredibilul cor de zeci de mii de voci de pe Anfield Road. Nu poti sa nu vibrezi vazand un asemenea stadion, o asemenea galerie si un “You’ll never walk alone” care nu te poate face sa nu vibrezi. Suporterul englez are, dincolo de cultura fotbalistica, un cult al clubului pe care il sustine. Inevitabil, nu am putut face o trista paralela cu fotbalul si realitatile romanesti. Pe stadioanele noastre, singura cultura adevarata e cea de… coji de seminte si injuraturi neaose aruncate cu darnicie. Fotbalul romanesc nu are mentalitatea acelui unic “You’ll never walk alone”. Suporterii lui Liverpool canta si cand echipa lor ia bataie rau. Neconditionat. La noi, daca echipa favorita pierde suporterii injura din tot sufletul. De ce? Pentru ca oricum fotbalul romanesc e murdar la toate capitolele. Echipe adormite si cu jucatori care se gandesc numai la prime si bonusuri, stadioane cu infrastructuri precare, conducatori de cluburi promovati in exces de mass-media, performante zero in cupele europene si multe alte bube.  Ca sa nu mai vorbim de nationala aflata intr-o stare prelungita de letargie. Echipa Romaniei joaca atat de prost incat ma face sa imi fie dor rau de Generatia de Aur. In cupele europene, echipele noastre sunt atat de penibile, incat am ajuns sa ma gandesc cu nostalgie la perioada anilor 83-90, cand Steaua, Dinamo si Craiova aveau rezultate mari la nivel international si jocuri incantatoare. O tempora… Insa nu numai fotbalul are nevoie de mentalitatea “You’ll never walk alone”, ci si toata Romania. Nu suntem uniti, suntem intr-un procent covarsitor egoisti, neglijenti, mercenari. Romania e un turn Babel. Nu ne iubim aproapele sub nicio forma.  Nu suntem uniti nici macar 1%. Suntem o pseudoechipa dezlanata si penibila in care fiecare vrea sa traga cat mai mult din resursele tarii. Suntem in UE, dar nu am merita sa fim nici macar in Divizia C a Europei. Prea putini romani ne mai dau motive sa fim mandri de ei, de noi, de tara noastra. Ce bine ar fi sa ni se inoculeze niscaiva doze de “You’ll never walk alone”…